Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
IPS Ioan a binecuvântat holdele din satele harghitene, de Rusalii
Praznicul Cincizecimii sau al Pogorârii Duhului Sfânt este pentru locuitorii comunei Sărmaş din judeţul Harghita o culme duhovnicească al cărei urcuş spiritual se desfăşoară an de an în prezenţa Înalt Preasfinţitului Ioan, Arhiepiscop al Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Cele trei biserici ale comunităţii din Sărmaş devin, prin rotaţie, inima care pompează harul sfinţitor în această zi a Pogorârii Sfântului Duh. Toată suflarea, în frunte cu primarul comunei Mişu Mândru, nou ales membru al Adunării Eparhiale, a fost prezentă de această dată în biserica Parohiei Platoneşti, păstorită de preotul Viorel Pop. Parohia Platoneşti este una dintre tinerele parohii înfiinţate de Înalt Preasfinţitul Ioan, a cărei biserică a fost sfinţită în 29 ocombrie 1999. Reluarea activităţii spiritual-misionare în această parte a Harghitei nu este întâmplătoare, deoarece cimitirul vechi al parohiei are o existenţă de aproximativ 150 de ani. Aici, obiceiul binecuvântării ogoarelor în această zi a Pogorârii harului sfinţitor este păstrat cu sfinţenie, iar ieşirea în ţarină a devenit un eveniment de o mare importanţă pentru comunitate. Binecuvântarea holdelor IPS Ioan, înconjurat de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Apostol Dumitru, a săvârşit slujba sfinţirii holdelor pe o culme de deal ce domină împrejurimile. Despre importanţa acestei slujbe, IPS Ioan a subliniat: "Duhul Sfânt nu era străin de lume nici până la Cincizecime. Atunci doar a luat chip sfinţitor şi mângâietor. Hristos a spus că în lume necazuri vom avea şi a trimis Sfântul Duh ca Mângâietor să sfinţească toată lucrarea şi truda noastră". În ziua Pogorârii Sfântului Duh, harul sfinţitor nu se coboară aşadar doar peste Apostoli iar apoi peste creştini, ci peste întreaga creaţie a lui Dumnezeu, drept care, IPS Ioan a încheiat cu o invocare a revărsării binecuvântării lui Dumnezeu peste acest popor român, peste holdele României, peste munţii care ne-au fost casă şi adăpost în vremuri grele, vremuri care "încă nu au trecut de pe Carpaţii noştri". Acest mănunchi de rugăciune şi cuvânt a fost încheiat tot în duh de rugăciune, IPS Ioan binecuvântând lucrările la noua casă parohială a comunităţii din Platoneşti.