În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Isărescu: „Reformele ar putea dura încă 2 ani“
România are nevoie de implementarea unor reforme "mai profunde" în aria alocaţiilor sociale şi a personalului din sectorul public, care ar putea dura încă 1-2 ani, ceea ce va duce la întârzierea adoptării euro faţă de calendarul stabilit, pentru 2015, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Atingerea ţintei de deficit bugetar de 3% din PIB în 2012, cerută de intrarea în ERM II (un mecanism de evaluare pentru potenţialii membrii ai zonei euro - n.r.) este încă fezabilă, dar necesită reforme mai profunde în aria alocaţiilor sociale şi ale ocupării în sectorul public. "S-ar putea să ne ia mai mult de un an - poate doi ani - pentru a implementa aceste reforme. Astfel, data adoptării euro s-ar putea să se modifice corespunzător", a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Şeful BNR a arătat că, înainte de criza economică, planurile erau ca România să intre în ERM II în 2012 şi să adopte euro în 2015, iar în acest sens s-au făcut progrese în direcţia reducerii inflaţiei, în limitarea volatilităţii ratei de schimb şi în reducerea ratelor dobânzii pe termen lung, dar recesiunea s-a reflectat în deficite bugetare mai mari. "Dar, în lumina experienţei altor ţări privind adoptarea euro, am putea spune că este în interesul tuturor să avem mai degrabă o întârziere faţă de această dată, dacă ea reflectă o mai bună pregătire pentru o prezenţă sustenabilă a României ca membru al zonei euro", este de părere Mugur Isărescu. În luna decembrie a anului trecut, preşedintele Traian Băsescu declara că România va stabili în prima jumătate din 2011 dacă va menţine anul 2015 ca obiectiv pentru intrarea în zona euro. BNR a menţinut dobânda de politică monetară la 6,25% Consiliul de Administraţie al BNR a decis, ieri, să menţină dobânda de politică monetară la minimul istoric de 6,25%, pentru a cincea şedinţă consecutivă, precum şi ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută la 15% şi, respectiv, 25%. Totodată, BNR a reafirmat că va monitoriza "cu vigilenţă" evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare. Banca centrală nu a mai modificat dobânda de politică monetară de pe 4 mai 2010, când a redus rata cu 0,25 puncte, la minimul istoric de 6,25%. În primele patru şedinţe de politică monetară din 2010, BNR a coborât dobânda cu 1,75 puncte procentuale, de la 8%.



.jpg)
