„Iubirea milostivă și vindecătoare a lui Hristos trezește în păgâni credință puternică”

Biserica noastră se află astăzi în Duminica a 4-a după Rusalii, Evanghelia citită la Sfânta Liturghie relatând vindecarea slugii sutașului. De asemenea, în această zi este  pomenit și Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei. În cuvântul rostit cu acest prilej în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat înțele­surile duhovnicești ale textului evanghelic duminical, evidențiind și virtuțile sfântului voievod moldav.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat faptul că Evanghelia vindecării slugii sutașului înfăți­șează virtuțile centurionului roman care L-a rugat pe Mântuitorul să-i vindece sutașul, textul scripturistic prevestind, totodată, convertirea la creștinism a păgânilor.

„Cuvintele «nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu» arată smerenia sutașului, dar și pru­dența lui, pentru că știa că dacă Iisus, care era evreu, intra în casa unui păgân, avea să fie blamat de opinia publică. De aceea, este foarte prudent și nu vrea să Îl expună pe Iisus criticilor venite din partea populației simple, dar Îi cere să-i vindece sluga prin cuvânt, de la distanță. Sutașul vorbește despre puterea mobilizatoare a cuvântului de a pune în mișcare persoane și acțiuni, însă Îi cere lui Iisus un alt cuvânt, anume cuvânt vindecător, pe care sutașul nu îl avea. Văzând această credință a lui puternică, Iisus zice: «Adevărat zic vouă că nu am găsit atâta credință nici în Israel» și a profețit că în Împărăția lui Dumnezeu vor veni popoare de la Răsărit și din Apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov. Prin aceasta, Mântuitorul anunță în chip profetic convertirea multor neamuri la creștinism, care vor intra, prin viețuirea sfântă, în Împă­răția lui Dumnezeu. Remarcăm virtuțile acestui sutaș. Era un om milos, care a arătat compasiune, dar era şi smerit. De asemenea, a avut o credință puternică, anume că Iisus din Nazaret, care a vindecat o mulțime de bolnavi, poate să vindece doar prin cuvânt pronunțat de la distanță. Iisus descoperă credința acolo unde ceilalți evrei nu se așteptau”, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat faptul că acest text evanghelic subliniază impor­tanța rugăciunii pentru bolnavi și pentru cei care nu se mai pot ruga.

„Această Evanghelie ne arată importanța rugăciunii pentru cei bolnavi. Servitorul sutașului nu putea veni la Iisus, nu se mai putea ruga cât trebuie. De aceea, stăpânul său devine cel care exprimă durerea și suferința bolii lui și vine la Iisus și Hristos îl vindecă pe slujitor, văzând iubirea milostivă a sutașului. La bunătatea suta­șului milos răspunde bunătatea lui Hristos, Cel ce vindecă pe sluga bolnavă. Evanghelia ne arată cât de important este să ne rugăm pentru cei bolnavi, pentru cei care nu se mai pot ruga și pentru toți cei care suferă în spitale, acasă sau în diferite așeză­minte de caritate. Această rugăciune pentru cei bolnavi este, în Biserica Ortodoxă, concretizată mai ales în Taina Sfântului Maslu, în special Maslul de obște. Această rugăciune arată iubirea frățească a credincioșilor față de cei bolnavi și prezența celor care se roagă lângă patul sau în casa bolnavilor este o binecuvântare, chiar dacă nu se întâmplă în mod minunat o vindecare, deoarece atunci când cineva este lângă un bolnav se roagă pentru el, îl încurajează, îl consolează, îi aduce o alinare a sufe­rinței și nu îl lasă să sufere în singurătate. Evanghelia îndeamnă pe toți creștinii să se îngrijească, să se roage și să ajute pe suferinzi”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În a doua parte a cuvântului său, Patriarhul României a vorbit despre domnia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, evidențiindu-i calitățile și virtuțile pentru care a fost atât de iubit de popor și pentru care a fost trecut în rândul sfinților în anul 1992.

„Ștefan cel Mare și Sfânt a zidit, după cum spune cronicarul Grigore Ureche, 44 de mănăstiri și biserici, dar a avut și o mulțime de războaie împotriva turcilor și tătarilor, polonilor și ungurilor, apărându-și țara, dar în mod deosebit a apărat creștinătatea întreagă în fața expansiunii otomane. (…) Smerenia și duhul de pocăință au fost o constantă a vieții sale. Ștefan cel Mare a fost un apărător al creștinătății în secolul al 15-lea și a rămas și ca un mare ctitor de lăcașuri sfinte. El este ocrotitor și al tuturor ctitorilor de lăcașuri sfinte, asemănându-se într-o mare măsură cu Sfântul Împărat Constantin cel Mare. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a ctitorit o biserică în Moldova și două în Transilvania pentru că avea conștiința că locuitorii Țării Ro­mânești și ai Transilvaniei sunt tot români, fiind un iubitor de neam și de țară. Istoria vieții lui este presărată cu foarte multe încercări, provocări, dar în toate el a biruit prin credință puternică. A făcut și danii multe, a ajutat multe mănăstiri din Muntele Athos, zidind biserica Mănăstirii Zografu. A ajutat mulți oameni săraci, împroprietărind pe cei săraci, dar viteji în războaie și a fost un om drept. În mod deosebit se ruga mult, purtând în luptă icoana triptic, precum și Sfânta Cruce. A fost un domnitor foarte credincios, care l-a avut duhovnic și sfătuitor pe Sfântul Daniil Sihastrul. De aceea, Biserica Ortodoxă Română, în 1992, i-a trecut pe amândoi în calendar în aceeași ședință de lucru a Sfântului Sinod”, a arătat Preafericirea Sa.