În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Jumătate din cotizanţii la pensii private au în cont sub 500 de lei
"În acest ritm, sistemul de pensii private obligatorii nu va răspunde cerinţelor pentru care a fost creat, astfel încât foştii salariaţi să obţină un venit decent la pensie", a avertizat preşedintele autorităţii
de supraveghere. Circa 49% dintre participanţii la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au acumulat în contul individual de pensie cel mult 500 de lei, după aproape trei ani de la debutul sistemului, în mai 2008, iar media se situează la 835 de lei, a declarat, ieri, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea. "În acest ritm, sistemul de pensii private obligatorii nu va răspunde cerinţelor pentru care a fost creat, astfel încât foştii salariaţi să obţină un venit decent la pensie", a avertizat preşedintele autorităţii de supraveghere. Numărul participanţilor la fondurile de pensii administrate privat totalizează în prezent 5,2 milioane de persoane. Totodată, activele nete deţinute de cele nouă fonduri de pensii active au înregistrat, în ianuarie 2011, aproximativ 4,502 miliarde de lei, în creştere cu 88,8% faţă de decembrie 2009 şi cu 77,4% faţă de ianuarie 2010. Ministrul Muncii cere administratorilor să-şi asume riscuri mai mari Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) ar trebui să îşi asume riscuri mai mari, pentru a oferi beneficii mai consistente participanţilor, a declarat ministrul Muncii, Ioan Botiş. Ministrul a apreciat că "o mare parte a populaţiei ar fi dispusă să îşi asume riscuri mai mari pentru a obţine la pensie beneficii mai consistente, iar acest gen de administrare a activelor din partea fondurilor ar fi mai eficient, iar dinamica pe Pilonul II ar fi alta". În opinia oficialului MMFPS, aceasta ar fi marea provocare pentru administratorii fondurilor de pe Pilonul II, de a oferi randamente mai mari cu riscul aferent. "Ar trebui să se gândească şi să vină cu o propunere. În portofoliile lor, 70% din investiţii se duc pe titluri de stat şi obligaţiuni garantate. Mi-aş dori o altă dinamică pe Pilonul II", a spus Botiş. Fondurile de pensii, prin prospect, îşi asumă o anumită politică de investiţii, în funcţie de care sunt încadrate la gradul de risc. În prezent, pe Pilonul II există fonduri de pensii cu grad de risc scăzut, mediu, dar şi ridicat.