În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
La Mănăstirea Cornu se va ridica o biserică nouă
Mănăstirea Cornu din judeţul Prahova a fost ieri un loc de pelerinaj pentru mulţi credincioşi din localităţile învecinate, care au străbătut cu bucurie drumul şerpuit până în vârful dealului unde se află lăcaşul, pentru a participa la slujba de hram. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie, a sfinţit locul viitoarei biserici, precum şi noile chilii construite aici.
Mănăstirea Cornu, care este închinată Sfântului Ioan Teologul şi Sfintei Cuvioase Eufrosina, este un loc unde teologia exprimată prin rugăciune şi liturghisire şi-a găsit îmbinarea cu liniştea şi curăţia minţii, ilustrând astfel faptul că "Eufrosina" înseamnă "cea senină". În acest moment, în incinta aşezământului există o biserică micuţă, iar terenul este destul de instabil, de aceea s-a luat hotărârea să fie construit un sfânt lăcaş mai mare, într-o poiană frumoasă, astfel încât credincioşii care vin în număr din ce în ce mai mare la mănăstire să se bucure de slujbe. Aşezământul, locuit de o obşte tânără formată din nouă monahii inimoase şi harnice, în frunte cu maica stareţă Parascheva Bâgu, este foarte primitor. Aşa a fost şi ieri, la hram, când foarte mulţi credincioşi au venit să participe la bucuria hramului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori pe un podium amenajat lângă biserică. Din sobor au făcut parte părintele Costică Dumitru, protopop de Câmpina, părintele protosinghel David Petrovici, exarhul mănăstirilor din zona de munte a judeţului Prahova, şi părintele Arsenie Muscalu, duhovnicul Mănăstirii Cornu.
În cuvântul de învăţătură, Patriarhul României a arătat că Sfântul Evanghelist Ioan este foarte cunoscut pentru că este autorul unor cărţi canonice cuprinse în Sfânta Scriptură. "Sfântul Ioan Evanghelistul, aşa cum ne spune şi numele, a scris şi Evanghelia a patra, a scris trei epistole soborniceşti şi a scris şi cartea Apocalipsei, sau a descoperirii, a revelaţiei, despre sfârşitul lumii şi trecerea acestei lumi într-o altă formă de existenţă, în cerul nou şi pământul nou, în care nu va mai fi nici întuneric, nici moarte, ci lumină nesfârşită, lumina necreată a iubirii lui Dumnezeu", a arătat Preafericirea Sa.
Sfântul Ioan Evanghelistul este şi primul sfânt al Bisericii Ortodoxe care a fost numit Teologul, deoarece, dacă ceilalţi evanghelişti îşi încep scrierea cu Adam sau cu Naşterea Domnului, Ioan merge dincolo de începutul lumii şi vorbeşte de Logosul dumnezeiesc preexistent, de relaţia Fiului lui Dumnezeu cu Tatăl din veşnicie.
Daruri şi binecuvântări
După săvârşirea Sfintei Liturghii, Patriarhul României, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie pentru noua biserică. Preafericirea Sa a sfinţit şi o nouă casă monahală şi i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a dăruit o cruce de binecuvântare pentru altarul mănăstirii, o Evanghelie împodobită cu icoane color, un Liturghier şi alte cărţi liturgice şi pentru folosul obştii. De asemenea, a dăruit şi diplome onorifice celor care au ajutat mănăstirea. Obştea i-a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh o cruce de lemn sculptată, iar primăria comunei Cornu i-a conferit titlul de Cetăţean de onoare.
Credincioşii prezenţi la sărbătoarea de la Cornu s-au bucurat de binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel şi de iconiţele pe care le-a dăruit.