La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
La Parohia gorjeană Urdari
Credincioşii Parohiei Urdari din Gorj sunt alături de preotul paroh la toate lucrările de consolidare şi înfrumuseţare a bisericii. În fiecare an, cel puţin doi tineri din parohie aleg să studieze la Seminarul Teologic de la Craiova sau la Facultatea de Teologie.
La numai câţiva km de şoseaua ce leagă oraşul Târgu Jiu de Filiaşi, într-o zonă cu intensă activitate minieră, foarte aproape de Mănăstirea "Sfânta Treime - Strâmba Jiu", se găseşte localitatea Urdari. Aici, părintele paroh Ilie Amzucu încearcă să împace vechile tradiţii cu nevoile şi doleanţele tinerilor. La Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" se regăsesc oameni de toate vârstele. Primul grup de tineri din istoria Parohiei Urdari Părintele Amzucu a fost numit să păstorească această parohie în luna noiembrie 2002. Încă de la început, a încercat prin mai multe mijloace să-i atragă pe tineri la biserică. Acum trei ani, părintele a pus bazele primului grup parohial: "La fiecare slujbă avem peste o sută de persoane şi mai bine de 70% din ele sunt tineri. A durat ceva până să ajungem la această performanţă. În fiecare sâmbătă săvârşim Sfânta Liturghie, special pentru tinerii noştri. Acum avem un grup parohial în toată regula, de aproape 60 de membri care vin constant. Ne întâlnim de obicei după slujbă pentru a discuta diferite probleme legate de viaţă sau de lucrurile din biserică ce pot fi mai greu înţelese. S-ar putea spune că facem catehizare prin discuţii libere. Discutăm absolut orice, de la gândurile care ne războiesc zi de zi şi până la bucuria promovării unui examen serios în viaţă. Îmi amintesc că, înainte de a termina facultatea, dezbăteam aici cursurile mele de morală", spune părintele paroh. În fiecare an, câte doi sau trei tineri din grupul parohial aleg să urmeze cursurile Seminarului Teologic de la Craiova sau Facultatea de Teologie. În total, în comună sunt peste opt seminarişti şi absolvenţi de facultate. Problemele parohiale se rezolvă împreună cu credincioşii În Parohia Urdari, cel mai important rol în rezolvarea problemelor administrative îl are comunitatea. Credincioşii, cu mic, cu mare, pun umărul pentru a sprijini biserica. Anul acesta, părintele Amzucu a reuşit, alături de credincioşii săi, să finalizeze gardul ce împrejmuieşte biserica şi să ridice o copertină pentru a fi de folos agapelor frăţeşti: "Copertina noastră poate adăposti peste 700 de oameni. Am folosit-o pentru prima dată cu ocazia hramului bisericii, atunci când s-au ocupat toate locurile", mai spune părintele Ilie. De fiecare dată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, credincioşii din Urdari merg, însoţiţi de preotul lor, la familiile nevoiaşe şi la veteranii de război din parohie pentru a împărţi daruri. Cea mai arzătoare dorinţă a părintelui Amzucu şi a comunităţii pe care o păstoreşte este însă restaurarea exterioară a bisericii, care este monument istoric de categoria a II-a. În acest sens, deja s-au făcut numeroase demersuri la primărie şi la autorităţile locale, însă mai este mult de lucru.