La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
La Şcoala Comarna se păstrează tradiţia populară românească
La sfârşit de octombrie, ca o încununare, parcă, a muncii de peste an, am trăit clipe de înălţare şi bucurie sufletească, când am răspuns afirmativ la invitaţia doamnei directoare de la Şcoala Comarna, prof. Alina Profir , coordonator al parteneriatului internaţional multilateral "MY SCHOOL-MY CASTLE", alături de domnul profesor Mihai Niţucă, de a ne implica şi noi în această activitate.
Am asistat în mod direct la discuţii pline de interes între cei care au dorit să le asigure condiţii de locuit şi hrană copiilor europeni, discuţii care vădeau multă responsabilitate, dar şi dorinţă sinceră de a relaţiona cu cei de alt neam. Am văzut în modul cel mai clar ospitalitatea românului faţă de prietenii lui din Lituania, Polonia, Bulgaria, Turcia sau Italia. De cum am ajuns în acest loc, ne-a întâmpinat o adevărată atmosferă de sărbătoare românească: frumosul prosop de borangic, pe care erau aşezate pâinea şi sarea pentru oaspeţi, şcoala împodobită cu frunze şi flori de toamnă lucrate de mâinile harnice ale copiilor îndrumaţi de profesorii de aici, privirea plină de căldură a gazdelor care s-au bucurat în mod sincer de prezenţa noastră. Au fost implicate mai multe formaţii de solişti populari şi dansatori: Grădiniţa Comarna şi elevi din clasele I-VIII Comarna, Grădiniţa cu Program Prelungit Răducăneni, Grupul de dansatori "Muguraşul" din Prisecani, îndrumaţi de prof. Sorina Păduraru, Ansamblul "Busuiocul" al Şcolii "Garabet Ibrăileanu", Târgu Frumos, îndrumător prof. Axinia Sandu, Ansamblul "Stejărelul" de la Şcoala "B. P. Hasdeu" din Iaşi, prof. instructori Adrian Dobranici şi Nuţu Pivniceru. Fiecare formaţie s-a întrecut să transmită cât mai frumos mesajul său sub formă de dans şi cântec oaspeţilor din Europa. S-a dăruit din inimă şi de aceea s-a ajuns la inimă! Astfel că activitatea de la Şcoala Comarna este o expresie reuşită a afirmării specificului românesc în plan european. (profesor de religie Angela Roşu, Şc. "B. P. Hasdeu" - Iaşi)