Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lauri olimpicilor constănţeni
La sediul Palatului arhiepiscopal din Constanţa, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a premiat elevii de gimnaziu şi liceu care au participat la faza judeţeană şi naţională a Olimpiadei de religie ortodoxă.
Înalt Preasfinţia Sa le-a vorbit tinerilor despre importanţa disciplinei religie predată în şcoală şi ceea ce înseamnă ea. "Religia înseamnă legătura noastră cu Dumnezeu. Ce suntem noi fără această legătură? Nişte oameni care trăim pentru a muri. Însă prin legătura cu Dumnezeu suntem oameni care trăim ca să ne continuăm viaţa dincolo de existenţa aceasta vremelnică. Viaţa nu are sfârşit, de aceea învăţăm disciplina religie pentru a cunoaşte pe Dumnezeu, Cel ce ne-a dat viaţa, pentru a face voia Lui şi, astfel, să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, care este Veşnic", a evidenţiat IPS Arhiepiscop Teodosie. În continuare, tinerii au dialogat cu ierarhul lor şi au mărturisit că le place disciplina religie, iar ceea ce învaţă le merge la suflet. De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului le-a arătat tinerilor că un om poate să înveţe oricât, poate să aibă orice rang, dar dacă nu-i găseşte sufletului calea către Dumnezeu, acela este un om care nu se poate înălţa. "Nu ne putem înălţa singuri, cu puterile noastre, ci numai prin ajutorul lui Dumnezeu ne putem înălţa. Înălţarea prin învăţătură, prin rugăciune, prin viaţă curată, prin cuminţenie este o înălţare reală. Voi aţi învăţat şi învăţătura aceasta înseamnă pentru voi o rază de lumină către cer, dar şi din cer către inima voastră. Cine învaţă despre Dumnezeu, cine deprinde rugăciunea, cine crede şi face lucrurile frumoase, bune şi folositoare înaintea lui Dumnezeu, acela va deveni om adevărat care va şti să-şi chivernisească viaţa sa". Daruri şi medalii pentru premianţi La final, tinerii au primit daruri din partea IPS Teodosie şi a felicitat tinerii, dar şi părinţii şi îndrumătorii lor. "Vă felicit pentru aceste frumoase rezultate şi acestea sunt pentru noi cele mai frumoase daruri pe care ni le aduceţi. Când un copil învaţă despre Dumnezeu, ştim că o lumină din cer se mai aşază pe pământ, deoarece orice învăţătură este lumină. De aceea, voi, pentru că aţi învăţat şi sunteţi premiaţi, sunteţi oameni luminaţi de harul lui Dumnezeu, care este acea lumină care nu se stinge niciodată. Această haină a harului o vom purta noi în viaţa viitoare, de aceea ne rugăm, credem şi facem bine ca să fim pe calea care duce spre Dumnezeu, căci numai Dumnezeu ne poate da viaţa cea fără de sfârşit, într-o lumină permanentă şi într-o bucurie nesfârşită", a încheiat Înalt Preasfinţia Sa. Au fost premiaţi câştigătorii premiului I. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.



.jpg)
