După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Lavra vrânceană Lepşa şi-a sărbătorit hramul
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost prilej de bucurie pentru obştea Mănăstirii vrâncene Lepşa, care şi-a serbat hramul principal. Cu ocazia acestui praznic, Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat slujba Aghesmei mici şi Sfânta Liturghie în altarul de vară al aşezământului monahal, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi, informează TRINITAS TV. În cuvântul de învăţătură, chiriarhul locului a vorbit despre istoria Mănăstirii Lepşa şi a evidenţiat strădania actualei obşti de monahii, care an de an fac aşezământul să fie mai frumos şi mai primitor pentru pelerini. "Spre deosebire de alţi ani, aici am descoperit lucruri noi, şi anume lucrările de finisare a noii biserici care s-a zidit în cinstea praznicului "Izvorul Tămăduirii" şi a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sunt lucrări foarte importante şi costisitoare, dar care ne aduc tuturor bucuria împlinirii lor. Maica stareţă Mihaela, împreună cu celelalte maici şi surori, s-au străduit mult", a subliniat Înalt Preasfinţia Sa. După Sfânta Liturghie a fost oficiat şi un parastas pentru ctitorii mănăstirii şi pentru monahii şi monahiile care au vieţuit aici şi au trecut la Domnul. Aşa cum este tradiţia în părţile acestea ale Vrancei, credincioşii care au venit la hramul Mănăstirii Lepşa au înconjurat biserica veche purtând în mâini flori, colaci şi lumânări aprinse. Mănăstirea Lepşa a fost ctitorită în anul 1774 de ucenicii Sfântului Vasile de la Poiana Mărului ca sihăstrie monahală, adică loc de retragere pentru călugării care doreau să ducă viaţă isihastă. Pe vremea comunistă, mănăstirea a fost desfiinţată, viaţa monahală cunoscând un nou început după anul 1990. (M. Nedelcu)



.jpg)
