Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Le-a plăcut foarte mult tradiţia mărţişorului de la noi“

„Le-a plăcut foarte mult tradiţia mărţişorului de la noi“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 03 Martie 2011

Elevi şi profesori din cinci şcoli partenere din Europa s-au arătat încântaţi să descopere tradiţia şi cultura românească dezvăluită, în cadrul Proiectului Comenius BIRD, de elevii şi dascălii şcolilor ieşene "Gh. I Brătianu" şi "Ionel Teodoreanu". "Proiectul se referă la dezvoltarea în şcoală a respectului intercultural şi interpersonal, la combaterea excluziunii sociale. Astăzi (n. r. - ieri), activităţile s-au desfăşurat în cadrul şcolii, am vizitat principalele obiective culturale ale Iaşului, urmând ca mâine să mergem la mănăstirile din nordul Moldovei", ne-a declarat dna profesor Gabriela Iancu, coordonator al proiectului irds.

În aceste zile, şcolile ieşene "Gh. I. Brătianu" şi "Ionel Teodoreanu" au primit vizita profesorilor şi elevilor din şcolile partenere (Germania, Grecia, Polonia, Turcia, Cipru, Croaţia) în cadrul Proiectului Comenius BIRDS - Behaviour and Intercultural Respect - Development in Schools, proiect care se va derula pe o perioadă de doi ani. Proiectul îşi propune să dezvolte abordările metodice şi didactice ale educaţiei interculturale în ţările participante şi să dea profesorilor exemple de bune practici cum să reacţioneze şi cum să lupte activ împotriva prejudecăţilor şi a rasismului, să invite la toleranţă şi respect reciproc.

În acest sens, şcolile participante trebuie să realizeze activităţi în care accentul principal se va pune pe strategii pentru dezvoltarea competenţelor interculturale şi combaterea excluziunii sociale.

În cursul zilei de ieri, cei 12 elevi turci, alături de profesorii lor îndrumători, la care s-au alăturat cadre didactice din celelalte ţări, mai puţin Polonia, au participat la activităţile prezentate de elevii şcolii "Gh. I. Brătianu".

"Proiectul se referă la dezvoltarea în şcoală a respectului intercultural şi interpersonal, la combaterea excluziunii sociale. Astăzi (n.r. - ieri) activităţile s-au desfăşurat în cadrul şcolii, am vizitat principalele obiective culturale ale Iaşului, urmând ca mâine să mergem la mănăstirile din nordul Moldovei", ne-a declarat dna profesor Gabriela Iancu, coordonator al proiectului Birds. Potrivit doamnei profesor Iancu, elevii au primit şi informaţii despre tradiţiile culturale şi religioase ale partenerilor şi au gătit împreună mâncăruri tradiţionale specifice fiecărei ţări, pe care le vor prezenta colegilor, profesorilor şi părinţilor.

"Le-a plăcut foarte mult tradiţia mărţişorului de la noi, dar şi tradiţiile populare prezentate de copiii noştri. Educaţia interculturală înseamnă acceptarea celorlalţi; elevii învaţă să fie toleranţi, să ia ceea ce este mai frumos de la celalalte culturi", a mai spus doamna Iancu.

Elevii turci s-au arătat încântaţi de cântecele populare şi de costumele tradiţionale româneşti prezentate de copiii clasei a II-a C de la Şcoala "Gh. I. Brătianu". "Copiii care au venit s-au distrat, au încercat să danseze cu noi atunci când am cântat, costumaţi în port popular, "Româncuţa", "Sunt un pui de românaş" şi "Trandafir de la Moldova". Le-a plăcut foarte mult şi ne-au aplaudat cu toată bucuria. În final, le-am oferit în dar, ca amintire, o felicitare cu poze", ne-a spus Alexandra Stănilă din clasa a II-a C.