Legătura dintre doi sfinţi orientali: Isaac Sirul şi Marcu Ascetul

Sfântul Isaac Sirul s-a născut în Beit Qatraye (actualul Qatar), la începutul secolului al II-lea. De la început a dus viaţă singuratică, iar în anii 676-680 a fost hirotonit episcop de Ninive de către catolicosul Mar Gheorghe, din Seleucia-Ctesifon. A părăsit episcopatul după numai cinci luni, reîntorcându-se la viaţa singuratică în Beit Huzaye (actualul Iran). Aici a rămas printre eremiţii de pe Muntele Matut, ajungând apoi în mănăstirea lui Rabban Shabur, din regiune, unde a şi murit. Efortul îndelungat în cititul Scripturilor l-a făcut să-şi piardă vederea, astfel că ucenicii i-au aşternut în scris învăţăturile lui Isaac.

În legătură cu învăţătura sa, putem spune că s-a constituit ca o adevărată sinteză ascetico-mistică în arealul sirian. S-a inspirat şi a inspirat operele marilor pustnici orientali. Legătura sa cu Sfântul Marcu Ascetul de pildă se concretizează mai ales în rugăciune, aşa cum reiese din cuvintele sale: "Bine a zis fericitul Marcu Singuraticul: "Cine se roagă cu discernământ suferă aievea ceea ce i se întâmplă"… E neapărată nevoie ca oricine se roagă cu discernământ să facă din acel foarte bun cuvânt care e rugăciunea făcută cu discernământ o armă pentru lupta împotriva trupului. Şi aşa ea îl aprinde cu iubirea pentru cele viitoare pe care o mişcă în cel ce se roagă cunoaşterea acelor lucruri. Iar când prin aceasta el este gata să se împotrivească firii şi să deosebească între ceea ce îi este propriu şi ceea ce îi vine minţii de la trup, atunci e nevoie ca el să ceară o şi mai mare putere, ca să sufere tot ce urmează. Înţelesurile care vin din rugăciune şi darurile cuprinse în ea fac aşa încât prin nădejde în ochii celui ce roagă greutăţile întâlnite să pară a fi nimic, chiar dacă ar fi foarte aspre… Fericitul Marcu vorbeşte şi el despre asprele lupte care se iscă ca urmare a înţelesurilor rugăciunii şi a înţelegerii ce se descoperă în ea, făcându-ne în stare pe pământ ca, prin exemplul celor viitoare, să ne mutăm în afara trupului, ele ne impun în chip necesar să îndurăm ca şi cum le-am aştepta furtunile care se iscă: căci, fie că vin de la fire, fie că vin de la demoni, fie că vin de la oameni, asemenea ispite se înalţă împotriva celui ce iubeşte să umble pe această cale" (Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Partea a III-a recent regăsită, III, 24-27, pp. 47-48).