Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liceul din Moineşti, 60 de ani de la înfiinţare
Liceul Teoretic "Spiru Haret" din Moineşti, judeţul Bacău, a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, gazda unui program de manifestări cultural-religioase, prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la înfiinţare şi a 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret, al cărui nume îl poartă instituţia.
Deschiderea oficială a avut loc vineri, 18 mai, în sala de festivităţi a Primăriei Moineşti, de către directorul instituţiei, Ion Pufan, care a prezentat programul evenimentelor dedicate zilelor liceului, dar şi câteva obiective de viitor pe care şi le propune conducerea liceului. Printre acestea este şi înfiinţarea unor clase de asistente medicale, dar şi reabilitarea termică a clădirii. Au urmat alocuţiunile invitaţilor - primari, inspectori, foşti profesori, absolvenţi ai primei promoţii, actuali profesori, foşti elevi. "Astăzi, toţi cei de aici suntem bucuroşi că participăm la un moment deosebit, care este sărbătoarea întregului municipiu. Numele liceului este un nume care chiar îşi pune amprenta asupra întregii colectivităţi din acest liceu, care poartă numele lui Spiru Haret, persoană care a fost pionierul învăţământului românesc modern. În Moineşti, la Liceul "Spiru Haret", an de an, generaţiile îşi iau rămas bun de la profesori, mergând mai departe în viaţă. Constatăm adesea cu mare plăcere că foştii elevi au ajuns oameni deosebiţi. Pot spune că Liceul Teoretic "Spiru Haret"" este un incubator de talent, talent nu numai la disciplinele teoretice, ci la tot ceea ce înseamnă discipline non-formale, educative," a declarat prof. dr. Cristian Cuceac, inspector general adjunct al ISJ Bacău. "Recunoştinţa înnobilează şi înfrumuseţează chipul nostru" La eveniment au fost prezenţi mai mulţi preoţi ai Protopopiatului Moineşti, foşti elevi ai liceului. "Acest popas aniversar, împlinirea a 60 de ani de continuă existenţă a învăţământului liceal aici, la Moineşti, este un moment în care doresc să-mi exprim gândurile de preţuire, de recunoştinţă faţă de toţi profesorii care au pus o cărămidă la zidirea mea ca om. Astăzi este momentul când din inimă pot să spun tuturor celor prezenţi un sincer "Mulţumesc frumos!". Ca slujitor al sfântului altar pot spune că întotdeauna între Biserică şi Şcoală a fost o legătură foarte strânsă. Nu trebuie să uităm că primele şcoli au apărut în tinda Bisericii şi primii învăţători au fost slujitorii sfântului altar. Acest adevăr este subliniat foarte frumos aici, la Moineşti. Prima şcoală a fost întemeiată de părintele David Climescu, slujitor la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Moineşti, viitorul episcop Dionisie Climescu al Buzăului, figură marcantă a vieţii Bisericii noastre. Momentul de astăzi este în primul rând un prinos de recunoştinţă faţă de toţi cei care, prin talentul lor, prin dăruirea lor, prin munca lor, au făcut ca acest liceu să fie atât de apreciat. Faptul că suntem aici astăzi şi ne arătăm în primul rând recunoştinţa nu este decât un gest de normalitate, nu este decât un gest de sănătate din punct de vedere moral şi nu este decât un act de demnitate. Întotdeauna lipsa de recunoştinţă este aceea care desfigurează, care dezumanizează, iar recunoştinţa întotdeauna este cea care înnobilează şi care înfrumuseţează chipul nostru. Să ne preţuim profesorii, să ne preţuim înaintaşii, pentru că numai în felul acesta ne preţuim de fapt pe noi înşine," a spus pr. Costel Mareş, protopopul Protopopiatului Moineşti, fost elev al acestei instituţii. La eveniment au fost prezenţi şi oficialităţi şi elevi din oraşul Cantemir, din Republica Moldova, care, împreună cu elevii Liceului "Spiru Haret" membri ai corului "Resurrectio", au susţinut un scurt moment artistic. Manifestările au continuat în incinta liceului, unde s-a făcut o slujbă de pomenire pentru profesorii şi elevii acestei instituţii trecuţi la Domnul, după care s-a dezvelit şi sfinţit placa comemorativă care marchează: "60 de ani de la înfiinţare a primului liceu din Moineşti, 100 de ani de la moartea lui Spiru Haret şi 148 de ani de atestare documentară a primei şcoli din Moineşti".