Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghia copiilor, la Catedrala episcopală din Giurgiu
Centrul Eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" a organizat ieri, 1 iunie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, o serie de manifestări social-filantropice şi cultural-religioase prilejuite de Ziua Internaţională a Copiilor, la care au participat aproape 700 de copii şi tineri.
Manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Copilului au debutat la Catedrala episcopală "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Mucenic Gheorghe" din Giurgiu cu Sfânta Liturghie, numită tradiţional şi "Liturghia copiilor", care a fost săvârşită de Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului. În cadrul slujbei, au primit Sfânta Împărtăşanie copii şi tineri de la centrele de plasament, precum şi din instituţiile de învăţământ din municipiul Giurgiu. Preasfinţitul Ambrozie a rostit un cuvânt de învăţătură despre copii, ca dar de la Dumnezeu pentru familie. "Copilăria curată reprezintă tot ceea ce o societate poate dărui mai bun umanităţii. De modul în care copiii se formează depinde afirmarea unei întregi generaţii, astfel că, în inocenţa lor, cei tineri reuşesc să-şi pună deplin amprenta asupra lumii în care trăiesc. Înţelegerea copilăriei nu ţine de experienţa intelectuală, ci de trăirea sinceră a acestui sentiment la vremea potrivită. Doar cel care a simţit cu adevărat bucuria acestei vârste poate exprima în mod real valoarea pe care copilăria o are. Copiii sunt model al curăţiei, al sincerităţii, al ataşamentului faţă de tot ceea ce reprezintă binele şi frumosul în această viaţă. Copiii reprezintă o valoare nu numai pentru părinţi, ci şi pentru societate, pentru poporul din care fac parte şi pentru Biserică. Pentru fiecare generaţie, copiii înseamnă viitorul, cu toate speranţele sale, garanţia realizării în întregime a destinului umanităţii. Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru ei, fiind unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi", a spus Preasfinţia Sa. Nouă grupuri vocale au cântat copilăria După Sfânta Liturghie, Catedrala episcopală a găzduit un concert, moderat de prof. Maria Băiatu, la care au participat nouă formaţii corale de copii din judeţul Giurgiu: Corul "Allegretto" de la Grădiniţa Nr. 2, dirijat de Greta Felicia Apetrei, Corul "Vlăsceanca" de la Grădiniţa Nr. 4, dirijat de Georgeta Breazu, Corul "Spiriduşii" de la Şcoala Nr. 8, dirijat Arizan Geanina, Corul "Micii Cântăreţi" de la Şcoala Prundu, dirijat de Mariana Manole, Corul "Românaşul" de la Şcoala Nr. 4, dirijat de Mariana Simion, Corul "Glasuri remuşene" de la Şcoala Generală Remuş, dirijat de Floarea Hristache, Corul "Kristal" de la Şcoala Generală Mihăileşti, dirijat de Tudora Vasile, Corul "Greieraşii" de la Şcoala Nr. 2 dirijat de Garofiţa Puflea, Corul "Armonic Grup" de la Şcoala Generală Mihăileşti, dirijat de Florica Bogdan. La final, copiii au primit din partea Episcopiei Giurgiului daruri constând în dulciuri, iconiţe şi cărţi de rugăciuni. Manifestările dedicate zilei de 1 iunie s-au încheiat cu evenimentul "Ziua Porţilor Deschise", desfăşurat la sediul administrativ al Episcopiei Giurgiului, ocazie cu care peste 1.000 de copii din judeţul Giurgiu au vizitat Centrul Eparhial pentru copii şi tineret "Sfântul Ioan Valahul" şi Muzeul Eparhial.