Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească în „Biserica Albă“
Biserica "Sfântul Spiridon" din Craiova şi-a serbat miercuri, 12 decembrie, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Singurul lăcaş din Cetatea Băniei închinat Sfântului Ierarh Spiridon a devenit neîncăpător cu prilejul serbării hramului. Peste o sută de credincioşi din mai multe cartiere craiovene au venit la rugăciune în ziua de prăznuire a sfântului şi au luat parte la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. În cadrul slujbei, diaconul Minel Vodoiu a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Vladimir, din Protoieria Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj, iar teologul Gheorghe Popescu a primit hirotonia întru diacon pe seama Parohiei Maghereşti, din aceeaşi protoierie. "La fiecare Sfântă Liturghie, îngerii slujesc împreună cu noi lui Dumnezeu" În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul slujbei, Mitropolitul Olteniei a vorbit credincioşilor despre viaţa şi minunile Sfântului Spiridon. În acest context, IPS Irineu a menţionat importanţa pecetluirii integrării sfântului în viaţa noastră prin Taina Sfântului Botez, primindu-l astfel ca model şi ocrotitor împotriva gândurilor rele. "Sfinţii lui Dumnezeu ne apără de toate primejdiile, de necazuri şi nevoi, mai ales că fiecare dintre noi suntem pecetluiţi cu numele lor. De aceea, este foarte important ca la Botez copiii noştri să primească nume de sfinţi. Această pecetluire face ca întreaga noastră viaţă să se contureze după modelul vieţii sfântului pe care îl avem ca ocrotitor. Citind viaţa sfântului al cărui nume îl porţi deodată, simţi cum ţi se revarsă în inimă o căldură de dragoste pentru el şi o dorinţă de a urma exemplul vieţii sale. Deci, sfinţii sunt pentru noi modele de urmat în lupta pe care o ducem împotriva puterilor cele nevăzute ale întunericului", a spus IPS Irineu. În continuare, Arhiepiscopul Craiovei a explicat una din minunile Sfântului Spiridon, precizată în troparul acestuia: "Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine, slujind preasfinţite". "În timpul persecuţiilor păgâne, Sfântul Spiridon a intrat în biserică şi a slujit Sfânta Liturghie. La un moment dat, diaconul i-a spus sfântului că la slujbă nu venise nici un credincios şi biserica era goală. El i-a spus să nu se îngrijoreze şi, de îndată ce au început să slujească, glasurile îngerilor din ceruri au început să cânte împreună cu ei. De aceea spune imnograful "îngeri ai avut împreună cu tine, slujind preasfinţite". Deci, îngerii slujesc împreună cu sfinţii, această minune arătându-ne şi nouă celor de astăzi că, la fiecare Sfântă Liturghie, îngerii slujesc împreună cu noi lui Dumnezeu", a conchis Mitropolitul Olteniei. Biserica "Sfântul Spiridon" este situată nu departe de centrul oraşului Craiova, în vecinătatea Universităţii, pe Calea Bucureşti. A fost ctitorită de boierii Vlădoieni, în anul 1758, în timpul domnitorului Constantin Nicolae Mavrocordat şi al episcopului de Râmnic, Grigorie Socoteanu. Sfântul lăcaş a rămas în tradiţie şi sub numele de "Biserica Albă". La Sfântul Altar slujesc astăzi preoţii Alexandru Isvoranu, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, şi Gheorghe Pîrva, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.