Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Liturghie arhierească în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Oradea

Liturghie arhierească în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Oradea

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Pr. Andi Constantin Bacter - 03 August 2021

În prima zi a Postului Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, duminică, 1 august, Preasfin­țitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din Oradea.

Mesajul minunii vindecării slăbănogului din Capernaum de către Domnul Iisus Hristos a fost evidenţiat de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie, care a reliefat dragostea milostivă a lui Dumnezeu, Care nu este străin de suferința oamenilor, ci este prezent, alături de ei, vindecând și purtând împreună cu oamenii greutățile pe care, pedagogic, le pri­le­juiește Dumnezeu în această lume.

„Cu adevărat, Domnul Hristos a venit să ne vindece și să ne ierte păcatele, dar cea mai mare vindecare ne-a dăruit-o prin propria Sa moarte pe Cruce, prin răstignirea Sa de viață purtătoare, prin care, omorând moartea și păcatul, ne-a deschis calea spre Înviere și moștenirea Împărăției cerurilor, o moștenire venită din darul lui Dumnezeu”, a spus ierarhul.

În încheierea cuvântului de învă­ță­tură, Prea­sfinţia Sa a amintit de „sme­re­nia, delicatețea și discreția Maicii Domnului, pe care să o avem nu doar rugătoare și mijlocitoare pentru noi, ci și model în viață, de rezis­tență în fața răutăților lumii și chip al smereniei celei adevărate”.

Preotul paroh Dan Lucian Lele și-a exprimat bucuria de a-l avea pe ierarh în mijlocul comunității de credincioși şi i-a oferit în dar o icoană cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a felicitat comunitatea pentru eforturile de a ridica și înfrumuseța una din cele mai noi biserici din cuprinsul eparhiei. În anul 2008, preotul Dan Lucian Lele a obţinut din partea Primăriei Municipiului Oradea concesionarea unui teren în nord-estul oraşului. La 19 octombrie 2008, s-a sfinţit şi s-a pus piatra de temelie noului lăcaş. Proiectul a fost executat după modelul Bisericii „Panagia ton Chalkeon” din Tesalonic, Grecia, construită în anul 1070. În prezent se află în execuție pictura interioară a bisericii.

 

Citeşte mai multe despre:   PS Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei