În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghie arhierească în Parohia mehedinţeană Şişeşti
În prima Duminică a femeii cananeence, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Ciovârnăşani, comuna Şişeşti, Protopopiatul Baia de Aramă, la Biserica cu hramul "Înălţarea Domnului".
În predica de la finalul slujbei, PS Episcop a evidenţiat faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este locul spre care sunt chemaţi toţi oamenii, indiferent de provenienţa lor etnică: "Din relatările pericopei evanghelice de astăzi observăm că mult face credinţa omului înaintea mărinimiei divine. Femeia cananeeancă întrupează metaforic toate neamurile chemate la mântuire şi la nunta Mirelui, dându-ne totodată şi un exemplu de desăvârşită credinţă, smerenie şi de tărie nestrămutată. Deşi Hristos Dumnezeu a privit-o cu o aparentă indiferenţă şi superioritate, femeia şi-a cerut până la capăt, cu smerenie, dreptul la mântuire". Biserica Parohiei Ciovârnăşani are un trecut plin de istorie, după cum mărturiseşte pisania de la intrare: "Această sfântă biserică cu hramul "Intrarea în biserică", ziditu-s-a la anul 1837 pe vechile ziduri ale unei alte biserici zidită la anul 1634 de Lupu Buliga Mehedinţeanu, fost căpitan în armata lui Matei Basarab, fratele Mariei Drănoaia din Ciovârnăşani, ridicată fiind de ctitorii Sâmboteni: medelnicerul Iancu Sâmboteanu, Uta Samboteanka, fiica paharnicului Constantin Almăjanu, Polixenia, fiica lui Iancu Sâmboteanu, paharnicul Constantin cu Sultana Almăjanu, fiica vornicului K. Kaliarh, şi Ioan cu Nasta Draghici mazili. S-a reparat radical în anul mântuirii 1935, adăugându-i-se hramul "Înalţarea Domnului", serbat însă de multă vreme de parohieni, în zilele IPSDD Vartolomeiu, episcop al Râmnicului Noului Severin". (Cătălin Cernătescu)