Liturghie arhierească la Beiuş

În a patra Duminică din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a liturghisit şi a rostit un bogat cuvânt de învăţătură în cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Beiuş, cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil". Lăcaşul de închinare a fost înălţat la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în vremuri de restrişte pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania.

În dimineaţa zilei de 3 aprilie, obştea credincioşilor beiuşeni l-a primit cu bucurie şi emoţie sfântă pe Întâistătătorul Eparhiei Oradiei. În cadrul cuvântului de învăţătură rostit după citirea lecturilor evanghelice, Preasfinţitul Sofronie a conturat, mai întâi, personalitatea şi opera cea mai importantă a Sfântului Ioan Scărarul, "Scara Raiului" sau "Scara Paradisului", evidenţiind, apoi, principalele învăţături duhovniceşti ale celor două pericope evanghelice care s-au citit. Prin sărbătorirea Cuviosului Ioan Scărarul, în Duminica a patra din Postul Mare, Biserica ne propune "un model de ortopraxie, adică de dreaptă trăire a adevărurilor credinţei", a arătat PS Sofronie. Vieţuitor al Mănăstirii "Sfânta Ecaterina" din Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul "a căutat ca dreapta credinţă să o pună în aplicare în viaţa sa. De aceea, ortodoxia credinţei sale, aşa cum ar trebui să fie pentru toţi, pentru fiecare dintre noi, s-a reflectat în dreapta vieţuire, în dreapta lucrare a poruncilor lui Dumnezeu în viaţa sa".

""Scara Raiului" este o lucrare fundamentală din literatura ascetică a Bisericii, fiind alcătuită, după numărul capitolelor, conform numărului anilor de viaţă ai Mântuitorului pe acest pământ, o scară cu tot atâtea trepte câţi ani a trăit, ca om, Mântuitorul Hristos Iisus. Cel ce vrea să se desăvârşească trebuie să urce această scară, împlinind, poruncă după poruncă, toate poruncile lui Hristos, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi de înţelegerea tainelor dumnezeieşti", a subliniat Preasfinţia Sa.

Strămoşii noştri au preţuit foarte mult "Scara Raiului", aceasta circulând atât în manuscris, cât şi tipărită în toate Ţările Române, "încât, după Psaltire şi Ceaslov, a fost cea mai citită carte de către înaintaşii noştri, fiind urmată de "Mărgăritarele" Sfântului Ioan Gură de Aur". De vreme ce înaintaşii o foloseau ca "merinde pentru suflet", mai ales în perioada Postului Mare, "ne putem da seama unde suntem noi faţă de ei, căci, cu toate că viaţa noastră s-a simplificat în multe privinţe, din punct de vedere duhovnicesc noi mult am sărăcit", a mai arătat chiriarhul Oradiei. Se impune "să ne facem timp mai mult pentru suflet şi pentru a cerceta Sfânta Biserică", ca să-i descoperim frumuseţea duhovnicească.

"Trebuie să vrem ca Dumnezeu să ne ajute"

Din cuprinsul pericopei evanghelice a "Vindecării fiului lunatic" învăţăm "că Dumnezeu poate vindeca orice boală, dar prin credinţă. Ca să poţi să fii ajutat de Dumnezeu ai nevoie de credinţă. Dumnezeu nu poate lucra în viaţa noastră făcând abstracţie de credinţa pe care o avem, pentru că ne-a creat ca fiinţe libere şi, de aceea, noi trebuie să vrem ca Dumnezeu să ne ajute". Această pericopă ne mai arată folosul postului şi al rugăciunii: "Acestea sunt arme puternice, redutabile, înfricoşătoare. Demonii sunt alungaţi din oameni prin post şi rugăciune".

Pentru ca postul şi rugăciunea particulară să capete putere şi valoare mai multă, ele trebuie integrate în rugăciunea şi postul comun al întregii Biserici, "în rânduielile Bisericii". "Postul şi rugăciunea sunt două arme de început care trebuie, însă, folosite şi stăpânite pe parcursul întregii vieţi. La acestea se adaugă toate celelalte: credinţa, fără de care nimic nu se poate, răbdarea, îndelunga răbdare, ascultarea, cumpătarea, bunătatea, o viaţă trăită în simplitate, în smerenie, în bucuria de a fi creştin. Toate acestea sunt trepte ale scării virtuţilor, scara care uneşte cerul cu pământul", a accentuat PS Sofronie. Din "Predica de pe Munte" înţelegem "că toţi cei care s-au nevoit sunt fericiţi, întrucât au împlinit nu doar una dintre Fericiri, ci pe toate, pentru că şi cele nouă Fericiri, după numărul cetelor îngereşti, sunt tot nişte trepte ale Scării Raiului, ale Scării virtuţilor, ale scării pe care a văzut-o patriarhul biblic Iacob unind cerul cu pământul, ale scării pe care urcau şi coborau îngerii lui Dumnezeu".

Preasfinţitul Sofronie a arătat credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie "că, pentru a ajunge să trăim lumina Învierii lui Hristos, nu numai la praznicul ce vine, ci toată viaţa noastră, trebuie să înţelegem că viaţa creştinului, a creştinului ortodox îndeosebi, este un continuu suiş pe Scara Raiului". "Credeţi în Dumnezeu şi Dumnezeu vă va ajuta. Nu vă lăsaţi doborâţi. Chiar dacă aţi căzut în suişul duhovnicesc, ridicaţi-vă, faceţi-vă cruce, daţi slavă lui Dumnezeu şi mergeţi mai departe. Nu lăsaţi puterile şi duhurile necurate să vă stăpânească. Nu lăsaţi tulburarea să se ridice în inimile voastre. Nu lăsaţi inimile voastre să se facă ecou puterilor potrivnice. Nu cu răutate va merge lumea aceasta înainte, nu cu tulburare, ci cu pace, cu liniştea şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu", a spus PS Sofronie.

Vechea biserică, sediu al Episcopiei Oradiei

Biserica a fost ridicată între 1784 şi 1790 de preotul Mihai Popa, împreună cu cele 520 de suflete de credincioşi ce alcătuiau comunitatea ortodoxă din Beiuş, pe locul unei vechi biserici din lemn, devenită neîncăpătoare. Au contribuit, în mod substanţial, şi comunităţile greceşti şi macedo-române stabilite în Târgul Beiuşului. Biserica este construită din cărămidă şi piatră, în formă de corabie, cu patru bolţi. În 1869, prin strădaniile deputatului Partenie Cosma, fiu al Beiuşului, a fost reparată în întregime. Noi reparaţii au avut loc, atât în interior, cât şi în exterior, între 1934 şi 1939.

După Dictatul de la Viena, între 1 septembrie 1940 şi februarie 1945, Episcopia Ortodoxă de la Oradea ia calea refugiului şi îşi stabileşte Centrul Eparhial la Beiuş, iar această biserică devine Catedrală episcopală. Al Doilea Război Mondial a afectat grav sfântul lăcaş, acesta fiind sfârtecat, la 16 septembrie 1944, de tunurile trupelor horthyste aflate în retragere. Cu mari sacrificii a fost restaurată şi redată serviciului divin public, la 24 noiembrie 1946. Grija şi dragostea credincioşilor şi preoţilor beiuşeni faţă de această biserică s-au evidenţiat printr-o nouă serie de lucrări de reparaţii capitale, între 1971 şi 1973, culminând cu împodobirea ei cu pictură în frescă, între 1974 şi 1975, realizată de pictorul Cantini din Focşani.

Între 2005 şi 2009, în timpul păstoririi preoţilor Ioan Pituţ şi Dorel Varga, biserica a fost renovată în exterior, iar în interior a fost înzestrată cu încălzire centrală, pardoseală nouă din parchet din lemn de brad, trei candelabre, candele, chivot, Sfânta Evanghelie şi alte obiecte şi podoabe de cult.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Ioan Balint, protopopul Beiuşului, Seghiştei şi Şteiului, a adresat un cuvânt de bun-venit Preasfinţitului Sofronie, iar pr. paroh Ioan Pituţ a mulţumit ierarhului pentru prezenţă. PS Sofronie a arătat că în 2011 se împlinesc 70 de ani de la tristul moment al expulzării episcopului Nicolae Popovici din Oradea şi mutarea sediului Episcopiei Oradiei la Beiuş, în teritoriul necedat, când Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Beiuş a fost, vreme de câţiva ani, Catedrală episcopală, iar sediul protopopesc a servit drept reşedinţă a episcopului.