Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la Beiuş
Protopopiatul Beiuş, al doilea ca mărime din Episcopia Oradiei, este unul dintre cele mai active din punct de vedere spiritual, fapt argumentat şi de numărul mare de sfinţiri de biserici, punere de noi pietre de temelie ori înfiinţări de noi parohii, ceea ce dovedeşte o implicare profundă a preoţilor şi credincioşilor de aici în viaţa bisericească. În Duminica a XXVII-a după Rusalii, PS Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie în cea mai nouă parohie din Beiuş, în cartierul Habitat.
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, se află foarte des în mijlocul preoţilor şi credincioşilor din Depresiunea Beiuşului sau Ţara Beiuşului, cum generic mai este denumită, pentru a le împărtăşi acestora binecuvântarea şi, mai cu seamă, dragostea părintească ce le-o poartă. Duminică, 5 decembrie, PS Sofronie a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Parohia "Naşterea Maicii Domnului", din cartierul Habitat. Ierarhul Oradiei a fost întâmpinat de un sobor de opt preoţi şi trei diaconi, avându-l în frunte pe părintele protopop Ioan Balint al Beiuşului. Slujba a fost săvârşită în paraclisul amenajat de preoţii Marin Bota şi Marian Popa, ce a fost inaugurat pentru slujire în 17 octombrie 2010. Omul, o fiinţă predispusă spre cele înalte În cadrul cuvântului de învăţătură, deosebit de bogat, rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul Sofronie a subliniat că miezul Evangheliei acestei duminici îl constituie binefacerea şi vindecarea miraculoasă pe care Mântuitorul o săvârşeşte asupra femeii gârbove. Mai întâi, a surprins atitudinea potrivnică, duşmănoasă şi chiar obstrucţionistă a fariseilor faţă de Mântuitorul, din cauza vindecării acestei femei în zi de sâmbătă, farisei care, în rigorismul lor exagerat, considerau "potrivit convenţiilor înguste, ipocrite şi făţarnice" că "cele ce erau îngăduite pentru animalele care asigurau bunăstarea oamenilor nu mai erau îngăduite şi pentru oamenii care erau în suferinţă". Consecinţa unei atitudini de rezistenţă "faţă de libertatea de manifestare a Duhului Sfânt" din partea tuturor celor ce se arată pe sine ca împlinitori cu stricteţe ai Legii "blochează valurile vindecătoare ale apelor harului, ale Duhului Sfânt, Care vine să facă bine în lume, şi în special celor suferinzi". În continuare, vlădica Sofronie a vorbit despre starea morală primordială a omului, precum şi de legătura de cauzalitate ce există între păcat şi îmbolnăvirea trupului. Omul a fost creat de Dumnezeu "ca fiinţă raţională şi liberă, care să stea într-un dialog veşnic de iubire cu Creatorul său, după modelul dialogului de iubire dintre persoanele Sfintei Treimi". Ca urmare a acestui fapt, omul este o fiinţă predispusă spre cele înalte. "De aceea, omul stă drept". Aceasta nu se referă la poziţia bipedă a omului, ci la "a sta drept din punct de vedere spiritual". Potrivit Sfintei Scripturi, omul este o fiinţă creată de Dumnezeu din trup material şi suflet spiritual. Între acestea este o puternică legătură. Din cauza neînţelegerii şi folosirii incorecte a darului libertăţii, omul a căzut în păcat. Adam, primul om, "prin sufletul său a păcătuit, dar consecinţele păcatului s-au manifestat şi în trup, pentru că Adam a murit". Demnitatea, redată prin dragostea lui Dumnezeu Astfel, de la Adam şi până în zilele noastre, "păcatul săvârşit de suflet prin călcarea, cu voie sau fără voie, a poruncilor lui Dumnezeu are consecinţe şi în trup, care sunt bolile, ca pregustare a morţii". Omul nu a fost creat aşa, "ci ca o persoană liberă, chemată să stea drept, nu milităreşte, ci cu demnitate". Păcatul a adus în oameni suferinţa şi moartea, conducând în cele din urmă la o încovoiere, la o gârbovire a acestora. A fi gârbov înseamnă "a nu mai avea puterea să te ridici, a privi tot timpul spre pământ, a fi obligat să priveşti cu umilinţă spre pământul din care ai fost luat, în loc de a sta cu demnitate, în dialog cu Creatorul tău", a arătat PS Sofronie. Femeia gârbovă din Evanghelie era bolnavă de optsprezece ani, fiind captiva diavolului. Mântuitorul o vindecă în zi de sâmbătă pentru a arăta "că nimic nu poate împiedica dragostea lui Dumnezeu, nici măcar răutatea şi micimea omenească a oamenilor căzuţi, invidioşi şi geloşi pe bunătatea lui Dumnezeu", a spus Preasfinţia Sa. Vindecarea întregii firi omeneşti a fost realizată de Mântuitorul Iisus Hristos prin asumarea liberă a acesteia, ca urmare a întrupării şi prin Jertfa de pe Cruce. Prin Jertfa Sa mântuitoare, Hristos Domnul vindecă nu numai suferinţa trupului, "ci şi sufletul înlănţuit de duhuri necurate, înlănţuit de satana, înlănţuit, prin extensie, de patimi şi păcate". Efectul produs de minunea săvârşită de Mântuitorul a constat, dincolo de redarea sănătăţii fizice şi spirituale, femeii gârbove, în "preamărirea lui Dumnezeu" de către poporul credincios. Episcopul Oradiei a îndemnat pe credincioşi să fie cu luare aminte la bunătatea lui Dumnezeu şi să înţeleagă adevărul, "că Dumnezeu ne vrea, pe toţi, vindecaţi de gârbovenie, de boală, de păcat, de moarte". "Întărirea mărturisirii Ortodoxiei" Protopopul Beiuşului, pr. Ioan Balint, a accentuat, în cuvântarea sa, purtarea de grijă neîncetată a Preasfinţitului Sofronie faţă de "obştea încredinţată spre arhipăstorire", precum şi faptul că "prin prezenţa Preasfinţitului, aici, la Beiuş, vedem o mângâiere şi o întărire duhovnicească". Pr. Marin Bota, încredinţat cu construirea unei noi biserici în cartierul Habitat, împreună cu pr. Marian Popa, a evidenţiat disponibilitatea şi dorinţa credincioşilor din parohie "de a ridica în această zonă a oraşului un lăcaş de cult", mulţumind lui Dumnezeu pentru această realizare, precum şi PS Sofronie pentru "binecuvântare, sprijin şi încurajare". Preasfinţitul Sofronie a mulţumit celor care au contribuit la amenajarea paraclisului, explicând tuturor celor prezenţi că pentru toţi ierarhii Oradiei prioritatea principală faţă de această parte a eparhiei a fost şi va fi "întărirea mărturisirii Ortodoxiei pe aceste meleaguri". În acest context a fost înfiinţată cea de-a cincea parohie ortodoxă în Beiuş, mai ales că oraşul s-a extins, numărul credincioşilor ortodocşi a crescut şi "demnitatea naţională s-a întărit pentru că s-au sfârşit vremurile în care noi, românii ortodocşi, eram umiliţi şi obidiţi", a subliniat Preasfinţia Sa.