Credincioșii Parohiei Buda din județul Buzău au primit duminică, 24 noiembrie, binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie
Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava
În cea de‑a doua duminică a postului închinat praznicului Nașterii Domnului, Postul Bucuriei, 24 noiembrie, zi în care în bisericile ortodoxe este lecturat pasajul evanghelic despre dregătorul bogat și păzirea poruncilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” - Catedrala Arhiepiscopală.
Din soborul slujitor au făcut parte clerici de la Centrul eparhial Suceava, precum arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și slujitori ai așezământului monahal, între care arhim. Serafim Grigoraș, starețul mănăstirii.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, iar la momentul rânduit, tânărul Mihai‑Cosmin Hirghiligiu a primit hirotonia întru diacon pe seama Parohiei Marginea, iar ierodiaconul Eufrosin Ciubotaru a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.
În timpul împărtășirii clericilor, pr. prof. univ. dr. Dănuț Dumitru Popovici, de la Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” Ilișești, Protopopiatul Suceava II, a rostit cuvântul de învățătură, tâlcuind semnificațiile versetelor evanghelice rânduite de Sfinții Părinți a se citi în această zi, aducând în atenție aspecte importante referitoare la întâlnirea Mântuitorului cu învățătorul de lege.
Ierarhul i‑a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvântul de învățătură, soborului slujitor și credincioșilor prezenți pentru împreuna-rugăciune, anunțând totodată că în această după-amiază la Catedrala Arhiepiscopală va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu de către cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor, în cadrul slujbei urmând a fi citite rugăciuni de dezlegare.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a vorbit apoi despre importanța gândirii în perspectiva Crucii, explicată pe larg în cuvântul său exegetic, postat și pe site‑ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, „Crucea stabilește poziția omului în univers”.
A urmat lecturarea Decalogului la Duminica a 30‑a după Pogorârea Sfântului Duh, ce amintește de preocuparea dregătorului bogat, dar și a multor oameni, de a moșteni Împărăția cerului, alcătuit de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, lucrare care îndeamnă „la întipărirea în minte și în inimă a îndemnului de a‑L urma pe Hristos pe drumul cel greu al lepădării de toate și al asumării Crucii, pentru a câștiga prietenia întru veșnicie cu Dumnezeu”.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, medicilor Marius Gabriel Dabija și Manuel Florin Roșu.