Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la Mănăstirea „Toți Sfinții” de la Cașva, judeţul Mureş
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” din localitatea Caşva, judeţul Mureş, în Duminica întâi după Pogorârea Sfântului Duh, a Tuturor Sfinților. În cadrul slujbei, tânărul Dănuț Costinea a fost hirotonit diacon.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Toate lucrurile materiale pot rămâne în urmă, dar mântuirea nu poate rămâne în urmă, pentru că nu ne naștem pe acest pământ de mai multe ori. (...) Deci, până mai este timp, să ne eliberăm de zgura patimilor înrobitoare și să ne îmbrăcăm în mantia luminoasă a virtuților morale, precum ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice: «Dacă te-ai întinat, omule, din pricina păcatelor, înnoiește-te prin pocăință»”.
Obștea Mănăstirii „Toţi Sfinţii” se află sub îndrumarea duhovnicească a părintelui protosinghel Ilie Pop. Mănăstirea de la Cașva a fost unul dintre primele aşezăminte monahale de pe aceste plaiuri, datând din anul 1473, când este consemnată refugierea în acest loc a mai multor monahi din Moldova, ca urmare a invaziilor tătăreşti și turceşti din nord-estul țării. Așezământul ridicat aici a fost distrus în 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. La 18 martie 1994, a fost așezată piatra de temelie a noului lăcaș, iar în anul 1995 a fost sfințit paraclisul din incinta mănăstirii. Un an mai târziu au început lucrările de edificare a noii biserici și a corpului de chilii.