„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Liturghie arhierească la Schitul Marca
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul Schitului "Naşterea Maicii Domnului" din localitatea Marca, judeţul Sălaj, în prezenţa a sute de credincioşi.
Schitul Marca este cel mai tânăr aşezământ monahal din Episcopia Sălajului, piatra de temelie fiind pusă în urmă cu peste opt ani de PS Petroniu, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Iniţiativa ridicării unei mănăstiri la limita dintre judeţele Sălaj şi Bihor îi aparţine preotului paroh al localităţii sălăjene Marca, Ioan Marian, care, sprijinit îndeaproape de credincioşii din parohia sa şi, mai cu seamă, de Pavel Hălmăjan, au reuşit, într-un timp relativ scurt să ridice o casă mănăstirească în stil brâncovenesc, care adăposteşte în prezent un paraclis şi chilii pentru vieţuitoarele acestui schit. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa şi-a exprimat atât bucuria pentru faptul că a slujit la acest aşezământ monahal, cât şi încrederea că, pe viitor, Schitul Marca va deveni un loc de autentică spiritualitate şi trăire ortodoxă. Pornind de la Evanghelia Duminicii a XXIV-a după Rusalii, chiriarhul Sălajului a evidenţiat faptul că bolile sufleteşti, păcatele, atunci când rămân netratate, generează boli trupeşti. Prin urmare, Preasfinţitul Petroniu i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să purceadă spre o atentă lucrare de vindecare duhovnicească, care se poate realiza prin harul lui Dumnezeu prezent în Sfintele Taine ale Bisericii. Credincioşii veniţi din satele vecine, dar şi mai de departe, au părăsit schitul încărcaţi duhovniceşte şi cu sfânta dorinţă de a reveni în acest loc binecuvântat. (protos. Antonie Pinţa)