Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie baptismală de sărbătoarea Ocrotitorului României la Roman
În ziua de prăznuire a Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat de Hristos la apostolat, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Roman.
Ziua de sărbătoare închinată Sfântului Andrei, apostolul românilor, a fost specială pentru credincioșii romașcani care au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, informează Biroul de presă al arhiepiscopiei. Aici, bucuria liturgică s-a împletit cu cea baptismală prin săvârșirea Tainei Sfântului Botez în cadrul Sfintei Liturghii pentru trei prunci: Ioachim Andrei, Ana Nectaria și Maria Anastasia, ai preotului Gelu Fera.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit credincioșilor despre practica baptismală originară a Bisericii când pruncii erau botezați în cadrul Sfintei Liturghii, subliniind faptul că în contextul social zbuciumat actual, evenimentul de astăzi poate aduce bucurie și speranță: „În această zi de sărbătoare a apostolatului, când poporul român a învățat să se închine Treimii Celei de o ființă și nedespărțite, Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, o triadă de prunci a venit să ceară botezul. Este o triadă binecuvântată de Dumnezeu pe care am așezat-o la temelia Bisericii prin săvârșirea solemnă a Sfântului Botez, în cadrul liturgic, așa cum era în practica Bisericii dintru început și cum era firesc pentru viața Bisericii, deoarece în viața creștină totul este Liturghie, jertfă și dăruire de sine. Într-o lume zbuciumată, cuprinsă de frică, de delăsare și întuneric, am născut în Hristos această triadă de prunci ca niște cărămizi vii, îmbrăcate în lumină, icoane ale Împărăției lui Dumnezeu, care să aducă prospețimea nevinovăției sfinte și speranță pentru viața familiei și a Bisericii”.
Cei trei prunci născuți în Hristos au primit din partea ierarhului câte o icoană reprezentând chipul sfântului ocrotitor al fiecăruia dintre ei, pentru aducere aminte și ocrotire, dar și o sfântă cruce pectorală, ca semn al identității spirituale.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Paraschevi” a catedralei romașcane.