Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie şi filantropie la Parohia Doamna Oltea
Parohia Doamna Oltea din Capitală nu are o istorie îndelungată în spate, însă una plină de evenimente dintre cele mai zbuciumate. A fost înfiinţată în 1940, preotul paroh de atunci Ioan Gagiu ridicând cu mare osteneală o biserică, dărâmată însă de comunişti în 1986.
Dimineaţa, când oamenii mergeau la serviciu îşi făceau cruce discret când treceau pe lângă lăcaşul de cult, iar la întoarcere, după-amiaza, nu se mai cunoştea nimic din ce a fost. De la 10:00 la 17:00 au dărâmat tot, au nivelat terenul şi au dus molozul. Nimeni nu îşi dădea seama că acolo ar fi fost vreodată o biserică. Oficial, comuniştii au considerat că lăcaşul de închinăciune stă în calea sistematizării zonei, astfel încât au dispus dărâmarea ei pentru a face loc actualelor străzi. Neoficial însă, se spune că Nicu Ceauşescu ar fi accidentat mortal o tânără în zonă, care a fost depusă în biserica de aici. La înmormântare, a venit o mulţime de oameni care, din cauză că nu au avut loc în biserică, au aprins lumânări şi pe trotuare, peste tot fiind lumini aprinse în memoria tinerei, lucru ce a deranjat pe comunişti. Raza de speranţă a venit în 1997, când s-a început construcţia altarului de sticlă unde se slujeşte şi în prezent Sfânta Liturghie la Paşti sau alte sărbători mari, a urmat ridicarea unui paraclis, iar apoi biserica actuală. Meritul aparţine părintelui Alexandru Armand Munteanu, trecut la cele veşnice la începutul acestui an, şi care a slujit o perioadă alături de ctitorul ei, părintele Ioan Gagiu. Acesta a făcut demersurile pentru a ridica biserica pe acelaşi loc, cu sprijinul a doi ctitori din Maramureş, cu nume predestinat faptelor de milostenie: Vasile şi Dumitru Creştin. Ei au sprijinit şi ridicarea aşezământului social de alături. "Arhiepiscopia a dat un schelet metalic pentru actuala biserică, ce a fost finalizată apoi cu sprijinul celor doi fraţi din Maramureş. Ulterior, după ce a fost finalizată şi pictura, s-a început construcţia aşezământului social pe care îl avem în prezent, însă din ziduri trainice, de cărămidă, lucrări ce au durat până în octombrie 2007", spune părintele Mihai Popescu, actualul paroh al bisericii. Biserica a primit în dar de la Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un veşmânt al Cuvioasei Maici Parascheva de la Iaşi, care se află acum în biserică pentru închinarea credincioşilor. Aici se mai află şi un veşmânt al Sfântului Dimitrie oferit de Patriarhia Română. "După sfinţirea aşezământului, am început să oferim în fiecare duminică o masă caldă persoanelor cu posibilităţi reduse din parohie. Aceasta este preparată şi servită aici, în centrul social. Apoi am început să oferim şi a doua masă pe săptămână, sâmbăta. Ulterior, am fost incluşi în programul Masa Bucuriei, desfăşurat de Patriarhie, şi dăm pachete joia sau vinerea persoanelor nevoiaşe", a adăugat părintele Popescu.