În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghii arhiereşti, binecuvântări şi sfinţiri în Transilvania
Mai multe parohii din eparhiile ardelene au primit în a cincea duminică din Postul Crăciunului vizita ierarhilor, care au oficiat Sfânta Liturghie, au binecuvântat comunităţile şi au sfinţit locaşuri de cult. Credincioşii au fost îndemnaţi să se pregătească duhovniceşte pentru întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Domnului.
Credincioşii din Cristian, judeţul Sibiu, au primit vizita Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, care a sfinţit Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ şi „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din localitate. Locaşul de cult al Parohiei Cristian II a fost amenajat încă din 1999 într-un fost cămin cultural, iar în perioada recentă au fost realizate lucrări de transformare a clădirii într-un spaţiu liturgic adecvat, specific bisericilor transilvane. Prin coordonarea părintelui paroh Liviu Anghel Mujat, în ultimii doi ani s-a retencuit exteriorul, s-au înlocuit ferestrele cu vitralii, s-a montat un iconostas din lemn sculptat, s-au zidit balcoane, s-au montat străni din lemn, spaţiul interior fiind pregătit pentru pictură.
În ziua de sfinţire a locaşului de cult, credincioşii din Cristian au îmbrăcat costumele populare pentru a participa la sărbătoare satului. IPS Mitropolit Laurenţiu a fost întâmpinat de un sobor de preoţi, din care au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului şi stareţul mănăstirii „Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, protopopul de Sălişte, Petru-Toader Damian, cei doi parohi de la Cristian, Adrian Roman şi Liviu Anghel Mujat, precum şi alţi slujitori din parohiile învecinate.
Locaşul de cult a fost târnosit cu Sfântul şi Marele Mir, stropit cu apă sfinţită, iar la interior a fost zidită şi înveşmântată Sfânta Masa, în piciorul căreia s-au aşezat moaşte.
După slujba de sfinţire, ierarhul le-a explicat credincioşilor rânduiala târnosirii unei biserici, iar mai apoi a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei religioase, teologul Tiberius Macrea a fost hirotonit diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.
Chemarea la Cină
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a explicat pe larg Evanghelia duminicală, prin care s-a prezentat Pilda celor poftiţi la Cină. Ierarhul a subliniat faptul că această pildă subliniază refuzul oamenilor de a participa la harul dătător de viaţă adus de Dumnezeu prin Fiul Său.
„De foarte multe ori suntem şi noi puşi în situaţia de a refuza invitaţia la Cină, aducând anumite motive, care sunt de fapt pretexte, pentru că motivele invocate nu justifică refuzul de a răspunde la chemarea Celui de Sus. De multe ori căutăm altceva duminica sau în sărbătoare, atunci când Biserica ne cheamă la Sfânta Liturghie, căutăm motivaţii care nu sunt ale noastre, ci sunt exterioare şi nu justifică lipsa răspunsului afirmativ la chemarea lui Dumnezeu“, a spus ierarhul.
La final, preotul paroh Liviu Anghel Mujat a fost hirotesit iconom stavrofor, ca apreciere a întregii activităţi pastorale şi misionare de la Cristian. Părintele paroh i-a mulţumit ierarhului pentru bucuria făcută comunităţii prin târnosirea bisericii şi i-a oferit în dar din partea credincioşilor o cârjă arhierească. Primarul comunei, Ioan Seuchea, Consiliul local, Adunarea şi Consiliul parohiale au primit din partea ierarhului acte de cinstire.
În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurenţiu a aşezat piatra de temelie la Biserica „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Andrei Şaguna“ din Orlat, judeţul Sibiu, locaş de cult amenajat într-un fost cămin cultural şi în prezent aflat în extindere. Ierarhul a săvârşit slujba religioasă şi a aşezat piatra de temelie a viitorului altar, în prezenţa preoţilor din Orlat, Radu Bot şi Lucian Chiţu, a protopopului de Sălişte, Petru-Toader Damian, a oficialităţilor locale şi a mulţimilor de credincioşi.
La final, ierarhul i-a felicitat pe preoţi şi credincioşi pentru iniţitivă şi i-a încurajat să finalizeze cât de curând aceste lucrări de amenajare a locaşului de cult.
Liturghie arhierească la Gherla
Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Nicolae“ a Parohiei Gherla II. La slujba religioasă au participat numeroşi preoţi şi credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit un preot, iar la final, cei prezenţi s-au bucurat de un concert de colinde susţinut de Grupul „Zestrea“ al Casei Municipale de Cultură din Gherla, coordonat de managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, Marinela Zegrean Istici.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Andrei a subliniat faptul că liturghia îşi atinge scopul în mod absolut atunci când oamenii se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. „Taina Împărtăşaniei este cel mai desăvârşit şi cel mai intim mijloc de legătură cu Dumnezeu, în care amintim nu de cutare şi cutare, ci în general de toate bunurile: atât cele pe care le avem în fapt, cât şi cele pe care le vom avea de la Dumnezeu. Taina Împărtăşaniei se numeşte «Euharistie», adică «mulţumire», căpătându-şi numele nu de la cele pe care le cerem noi, cei strâmtoraţi, ci de la binefacerile pe care ni le face Dumnezeu. Deci nu la sărăcia şi lipsa noastră, ci la bogăţia bunătăţii Lui. E mare Liturghia şi ea îşi atinge scopul în mod absolut, atunci când la Liturghie ne şi cuminecăm!“, a spus ierarhul
La final, IPS Mitropolit Andrei le-a urat credincioşilor sărbători cu pace, linişte şi bucurie. „Domnul Hristos să intre acum la Crăciun şi să nu mai plece niciodată, pentru că împreună cu El, vine cerul întreg! Aşa că, zilele câte mai sunt până la Crăciun, vi le dorim cu multă pace şi linişte, iar sărbătorile cu multă, multă bucurie!“, a spus Părintele Mitropolit.
Sărbătoare la Catedrala Reîntregirii
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La momentul liturgic rânduit din timpul slujbei, ierarhul l-a hirotonit preot pe diaconul Mihai Cordea, cu slujire misionară în cadrul Protopopiatului Sebeş.
Adresându-se credincioşilor prezenţi, ierarhul i-a îndemnat să folosească timpul scurt al acestei vieţi pentru a se sfinţi.
„Vremea este scumpă şi, cu toate acestea, cât de puţin o preţuim! Cea mai bună întrebuinţare a timpului constă în consacrarea acestuia lui Dumnezeu. Cine nu dă lui Dumnezeu timpul său, pe acela Dumnezeu îl va lipsi de fericirea veşnică. La această fericire ne cheamă astăzi Stăpânul ceresc, zicând: „Veniţi, că iată acum toate sunt gata“ (Lc. 14, 17)“, a subliniat IPS Arhiepiscop Irineu.
Slujba religioasă a fost oficiată într-o sublimă atmosferă de sărbătoare, fiind încununată de prezenţa ierarhului şi a credincioşilor, care au participat în număr mare la Sfânta Liturghie. Bucuria slujirii a fost completată de corul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, dirijat de părintele profesor Adam Domin, care a dat răspunsurile la slujba arhierească. Studenţii teologi au adus în dar, în aceste zile premergătoare marii sărbători a Naşterii Domnului, acordurile unei muzici bisericeşti frumoase şi vii, izvorâtă din duhul de rugăciune şi din inimile tinere ale membrilor corului.
Inaugurarea bisericii noi din Rontău
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei a vizitat Parohia Rontău, Protopopiatul Oradea, unde a fost inaugurată noua biserică parohială cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului“ şi „Sfântul Apostol Andrei“, în prezenţa a numeroşi credincioşi din localitate, precum şi a oficialităţilor centrale şi locale.
În dimineaţa zilei a fost oficiată slujba de sfinţire a apei, fiind binecuvântat interiorul noii biserici, moment urmat de Sfânta Liturghie arhierească. Astfel, au fost săvârşite primele sfinte slujbe în biserica cea nouă a Parohiei Rontău, sfânt locaş ce a început a se zidi la 14 septembrie 2008. Prin grija parohului Virgiliu Emanuil Bocşan şi prin strădania şi jertfa bunilor credincioşi din localitatea Rontău, dar şi prin dărnicia Consiliului Local al Comunei Sânmartin şi generozitatea a numeroşi binefăcători, în şase ani şi trei luni de la sfinţirea pietrei de temelie, noul sfânt lăcaş s-a înălţat, a fost acoperit şi a fost tencuit, atât în exterior, cât şi în interior, fiind pregătit pentru pictură. De asemenea, a fost montat un iconostas provizoriu şi s-a amenajat spaţiul liturgic din interior, astfel încât să se poată săvârşi sfintele slujbe.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, care a prezentat Pilda celor poftiţi la cină, PS Sofronie a tâlcuit semnificaţiile duhovniceşti ce se desprind din aceasta.
„Noi trebuie să vedem în această invitaţie şi în refuzul dat durerea cea mare prezentă în lume prin aceea că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, la plinirea vremii, după ce a pregătit omenirea, prin poporul ales, prin poporul israelit, prin Lege şi prin prooroci pentru venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos. Şi apoi, când a venit Mântuitorul Hristos, ai Săi L-au primit? Au răspuns ei invitaţiei Sale? O parte dintre ei da şi s-a întemeiat Biserica. Apostolii au propovăduit la început în sinagogi şi primii care s-au botezat au fost dintre israeliţi şi dintre cei convertiţi la iudaism, dar au rămas şi mulţi din poporul ales în afara cinei, în afara ospăţului, preferând un anumit confort din lumea acesta“, a spus ierarhul
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Paul Negruţ a fost hirotonit preot pentru Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a metocului dependent de Centrul eparhial din localitatea Băile Felix. De asemenea, PS Sofronie l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Virgiliu Emanuil Bocşan.
Protopopul Oradiei, Peştişului şi Aleşdului, Dorel Octavian Rus, a rostit un cuvânt de bun venit ierarhului, subliniind totodată vechimea, dăinuirea şi statornicia în dreapta credinţă a bunilor credincioşi din Rontău. Parohul Virgiliu Emanuil Bocşan şi-a exprimat recunoştinţa faţă de PS Sofronie al Oradiei, sub a cărui purtare de grijă s-au împlinit toate lucrările pastoral-misionare şi ctitoriceşti de aici. Nu în ultimul rând, au fost aduse mulţumiri ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, tuturor celor care au sprijinit acest demers binecuvântat.
În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii, PS Sofronie a subliniat necesitatea pastoral-misionară a zidirii noii biserici parohiale din Rontău, care se adaugă salbei de biserici noi ce au început a se construi în ultimii şapte ani în Eparhia Oradiei.
Hram la Jibou
Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a liturghisit în Biserica „Sfântul Proroc Daniel“ din Jibou, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, din care a făcut parte părintele Ionuţ Pop, consilierul economic al Episcopiei Sălajului, părintele Dan Dregan, protopopul Jiboului şi parohul bisericii, părintele Cristian Oancea, revizorul contabil al Episcopiei Sălajului, părintele Gheorghe Longodor, preot coslujitor la această biserică, părintele Dorin Mureşan de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Jibou, părintele Adrian Chirti, preot misionar la Protopopiatul Jibou.
Prilejul vizitei ierarhului la această biserică este prăznuirea pe 17 decembrie a ocrotitorului acestui locaş de cult, PS Sofronie obişnuind ca în fiecare an, în duminica de dinaintea sau după hramul bisericii să oficieze aici Sfânta Liturghie.
În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Paul Cheţe a fost hirotonit diacon, urmând ca acesta să fie hirotonit în duminica următoare preot pentru Parohia Popteleac.
La finalul Sfintei Liturghii a fost sfinţit şi noul chivot al bisericii, realizat ca o machetă la scară redusă a locaşului de cult.
PS Petroniu a acordat o diplomă de apreciere tânărului Cristian Bodea, pentru aportul adus la realizarea unor proiecte din cadrul parohiei.
Piatra de temelie a bisericii a fost aşezată pe 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002 a fost târnosit altarul de la demisolul locaşului de cult, ce are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la biserică au fost coordonate de părintele Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an lucrările au fost continuate de părintele Dan Dregan. În 2013, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi un sobor de arhierei.
Concert de colinde la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a liturghisit în Cate drala episcopală din Baia Mare, unde a ţinut un cuvânt de învăţătură, tâlcuind Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. În aceeaşi zi, ierarhul a participat în Catedrala episcopală la concertul de colinde susţinut de corul ,,Angelli“ al Seminarului Teologic Ortodox ,,Sf. Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, corul „Sfântul Ioan Damaschinul“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Baia Mare, Corul ,,Doxologia“ al Catedralei episcopale ,,Sfânta Treime“ din Baia Mare şi corala „Arhanghelii“ a preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului. (pr. Florin Croitoru, pr. Cristian Rus, arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)