În cea de a XXVI-a Duminică de după Rusalii credincioşii din Mitropolia Olteniei au adus prinos de mulţumire şi rugăciune lui Dumnezeu în catedralele chiriarhale, bisericile de enorie şi mănăstiri. Cu acest prilej, arhiereii olteni au săvârşit Sfânta Liturghie la Carpen, în judeţul Dolj, la Boişoara, judeţul Vâlcea, la Dâlbociţa, judeţul Mehedinţi, şi la Strejeştii de Jos, în Olt.
Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Parohia Carpen, din Protoieria Craiova Nord, judeţul Dolj, şi Sfânta Liturghie. După slujbă, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa duminicală, vorbind credincioşilor prezenţi despre învăţăturile desprinse din parabolă. Totodată, IPS Irineu a vorbit despre importanţa actului sfinţirii unui lăcaş de închinare. „Între sărbătorile şi slujbele Sfintei noastre Biserici, un loc important îl ocupă sfinţirea lăcaşului de cult. Acest moment de mare încărcătură duhovnicească vine în viaţa noastră, o împlineşte şi ne deschide noi orizonturi spre mântuire. Atunci când îl chemăm pe Dumnezeu să ne vină în ajutor şi când El trimite harul Preasfântului Său Duh asupra noastră, toată viaţa noastră este sfinţită şi binecuvântată“, a conchis IPS Irineu.
Pentru osteneala depusă la ridicarea sfântului lăcaş, preotul Dumitru Camen a fost ridicat la rangul de iconom. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din comuna Carpen a fost ridicată în perioada 1990-2001, cu sprijinul credincioşilor. Lucrările de pictură au fost executate în perioada 2002-2012.
Bucurie în Ţara Loviştei
În Arhiepiscopia Râmnicului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a poposit în mijlocul credincioşilor din frumoasa şi legendara Ţară a Loviştei. Cu acest prilej, arhiereul râmnicean a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Biserica „Sfânta Treime“ din Parohia Boişoara, judeţul Vâlcea. În cadrul slujbei, preotul Octavian Ţăpârlan, inspector patrimoniu la Arhiepiscopia Râmnicului, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod dedicată „Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română“. După Sfânta Liturghie, PS Emilian Lovişteanul a citit rugăciuni de dezlegare, lăsare şi iertarea păcatelor pentru toţi credincioşii prezenţi la acest ceas de sărbătoare.
Biserica „Sfânta Treime“ din Boişoara este situată în nordul judeţului Vâlcea, pe partea stângă a Oltului, în depresiunea intracarpatică „Ţara Loviştei“, cuprinsă între munţii Făgăraşului la nord şi munţii Coziei la sud-est.
Boişoara face parte integrantă din Ţara Loviştei, fiind aşezată în centrul ei şi aflându-se la 10 km de gara Câineni, care-i asigură legătura cu Râmnicu Vâlcea, capitala judeţului (70 km), şi la 50 km de Curtea de Argeş. Pe dealul Mlăcii, între Boişoara şi Titeşti, s-a construit după Primul Război Mondial „Cimitirul eroilor“ (1918-1920), unde au fost adunate osemintele ostaşilor români şi străini, morţi în timpul grelelor lupte date în toamna anului 1916.
Înainte de ridicarea actualei biserici, lăcaşul de cult se afla în altă parte, într-un loc numit după Gruişor, fiind o bisericuţă din lemn, în anul 1924 a fost dată sătenilor din Cucoi, după ce s-a târnosit actuala biserică. Atât în Războiul de Independenţă (1877-1878), cât şi în cele două războaie mondiale (1916-1918 şi 1941-1945), Biserica a fost de partea poporului român, născându-se astfel eroi ai neamului român care au apărat ţara şi credinţa strămoşească.
Un nou preot pentru Parohia mehedinţeană Dâlbociţa
În prima duminică din Postul Naşterii Domnului, credincioşii din Parohia Dâlbociţa, Protopopiatul Baia de Aramă, au primit vizita pastorală a Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cadrul Sfintei Liturghii, arhiereul mehedinţean l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Lucian Olaru, pe seama Parohiei Dâlbociţa.
Hirotoniri în Strejeştii de Jos
Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Treime“ a Parohiei Strejeştii de Jos II. Cu această ocazie diaconul Florin Toma a fost hirotonit preot pe seama Paraclisului episcopal „Sfânta Treime“ din Slatina, iar tânărul teolog Eugen Chipuc a fost hirotonit diacon.
În cuvântul său de învăţătură, PS Sebastian a explicat înţelesurile pericopei duminicale. „Materialitatea bogatului constă în faptul că şi-a închipuit că sufletul său este tot atât de material pe cât îi era şi concepţia sa despre sine însuşi, căci s-a adresat sufletului său zicând: «Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te!» Astfel, el se adresează sufletului său, atribuindu-i necesităţi materiale: odihnă, mâncare, băutură, distracţie, exact ceea ce nu are nimic comun cu sufletul! Stă de vorbă cu sufletul său în chip cât se poate de material, uitând că sufletul nu se hrăneşte cu acestea, ci tocmai cu opusul lor. Căci sufletul nu are odihnă decât în «lucrare» - în lucrarea binelui. Nu se hrăneşte cu mâncare, ci cu nemâncare, cu post. Nu se veseleşte cu băutură, ci cu abstinenţă. Acestea reprezintă hrana, băutura şi odihna sufletului!“, a spus PS Sebastian. (Pr. Lucian Ducă, arhid. Liviu Găman, Cătălin Cernătescu, Gabriela Popescu)