În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghii arhiereşti şi binecuvântări în comunităţile din Transilvania
În Duminica a 27-a după Rusalii, când am sărbătorit-o şi pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş, ierarhii din Ardeal au liturghisit în biserici aflate în sărbătoare şi au binecuvântat credincioşii care au participat în număr mare la hramurile locaşurilor de cult şi la manifestările duhovniceşti organizate de parohii.
Braşovenii au primit binecuvântare arhierească în Duminica a patra din Postul Crăciunului, când Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului a liturghisit în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Şcheii Braşovului. Ca o prelungire a hramului, slujirea arhierească a adus multă bucurie comunităţii braşovene, participând mulţimi de credincioşi, oficialităţi şi oaspeţi. În soborul de preoţi şi diaconi s-au aflat protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, slujitorii bisericii braşovene şi alţi ostenitori ai sfintelor altare.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cristian Mihai Joiţa a fost hirotonit preot pentru Parohia Săsciori, Protopopiatul Făgăraş 2.
Ierarhul le-a tâlcuit credincioşilor Evanghelia citită la Sfânta Liturghie şi i-a felicitat pentru ataşamentul faţă de biserica lor parohială.
„Biserica «Sfântul Nicolae» din Şcheii Braşovului şi-a prelungit ziua hramului prin slujba de astăzi, cinstind alături de Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfânta Muceniţă Filofteia. I-am binecuvântat pe credincioşii noştri, care sunt harnici şi darnici, pentru tot sprijinul oferit Bisericii noastre, pentru ajutorul acordat la construirea Catedralei mântuirii neamului, dar şi pentru contribuţia la Fondul Misionar eparhial“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Tradiţia ca Mitropolitul Ardealului să liturghisească la hramul bisericii din şcheii Braşovului, sau în preajma sărbătorii, este una îndelungată.
„Ziua de astăzi este însemnată cu litere de aur în istoria bisericii noastre pentru că IPS Mitropolit Laurenţiu a lăsat legământ că de fiecare dată va fi alături de credincioşii din Şcheii Braşovului, va fi alături de noi toţi pentru a ne împărtăşi din darurile sale duhovniceşti şi rugându-se împreună cu noi la acest eveniment deosebit“, a spus preotul paroh Vasile Prodea.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu a oferit distincţia „Crucea şaguniană pentru mireni“ lui Dumitru Dăneţ, ca semn de mulţumire pentru tot sprijinul oferit Bisericii străbune.
Sfinţire la Cluj-Napoca
Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului a sfinţit demisolul Bisericii „Învierea Domnului“ din cartierul clujean Zorilor. Slujba a fost oficiată în seara zilei de sâmbătă, 6 decembrie, şi a fost urmată de un parastas pentru ctitorii acestui locaş de cult. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor slujitor, iar cu prilejul acestui eveniment IPS Mitropolit Andrei a felicitat comunitatea parohială pentru frumuseţea arhitecturală a acestui locaş de cult şi a vorbit despre importanţa ctitoririi de aşezăminte religioase
Potrivit părintelui paroh Coriolan Dura, lucrările la demisol au început în 2012. Locaşul de cult a fost proiectat după vechile basilici bizantine, ne-a spus arhitectul Călin Chifăr. „Demisolul este conceput în forma unei bazilici cu cupolă. Este un spaţiu foarte complex pentru că toate zonele sunt boltite, sunt folosite foarte multe tipuri de boltă. Aş mai face referire la elementele care pun în evidenţă atât arhitectura, cât şi pictura şi mă refer aici la lumini. Vor fi nişte policandre tratate mai special, astfel încât să se încadreze în spaţiul interior şi care vor aminti întrucâtva de modul de iluminare al Bisericii «Sfânta Sofia»“, a spus Călin Chifăr
Hram la Zalău
Duminica a patra din Postul Crăciunului a fost, pentru credincioşii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Zalău, o zi cu totul aparte. Astfel, credincioşii au avut bucuria de a avea în mijlocul lor pe IPS Mitropolitul Andrei şi pe Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului.
După întâmpinarea celor doi ierarhi, a urmat o hirotesie întru citeţ şi ipodiacon, teologul fiind hirotonit diacon la momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii. De asemenea, diaconul Florin Şomlea a fost hirotonit preot pentru Parohia Morlaca, Protopopiatul Huedin.
La finalul Sfintei Liturghii, a fost sfinţită o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, icoană în care este păstrată şi o părticică din moaştele Sfântului, cel mai de preţ odor al parohiei. Aceste moaşte au fost dăruite de PS Petroniu odată cu sfinţirea pietrei de temelie a bisericii, eveniment ce a avut loc în Duminica Tomii din anul 2009. Cu ajutorul Sfântului Ierarh Nicolae, prin vrednicia şi hărnicia părintelui paroh Ionuţ Pop şi prin jertfelnicia credincioşilor, în scurt timp biserica parohială a fost ridicată, după ce iniţial slujbele s-au săvârşit într-o magazie situată în vecinătatea şantierului. În momentul de faţă, lucrările la locaşul de cult sunt aproape de a fi finalizate, acum excutându-se pictura interioară.
La sărbătoarea de duminică, IPS Mitropolit Andrei a acordat părintelui paroh Ionuţ Pop „Crucea Transilvană“, cea mai înaltă distincţie bisericească din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Sărbătoare la Mănăstirea Oaşa
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent de sărbătoarea Sfântului Nicolae şi în duminica a 27-a după Rusalii la Mănăstirea Oaşa, unde a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit cuvinte de învăţătură. Au fost două zile pline de har şi de bucurie sfântă, în care obştea mănăstirii, credincioşii din zonă şi mulţimea de tineri au avut prilejul de a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Nicolae şi pe Sfânta Muceniţă Filofteia. De asemenea, cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Irineu a hirotonit ierodiacon, în ziua de sâmbătă, şi ieromonah, în ziua de duminică, pe monahul Ilie Daraban.
Adresându-se celor prezenţi, ierarhul a prezentat, sâmbătă, portretul marelui ierarh Nicolae, al doilea Înaintemergător, prieten şi laudă a Apostolilor, care, ca un adânc cunoscător al dogmelor Ortodoxiei şi propovăduitor al Evangheliei, a slujit cu râvnă şi putere apostolică, propovăduind Legea cea Nouă, tămăduind bolnavi, ajutând oamenii săraci, luând apărarea celor slabi şi nedreptăţiţi şi suferind în timpul prigoanelor.
Duminică, în ziua de pomenire a sfintei Filofteia, ierarhul a dezvoltat principalele învăţături ce decurg din viaţa sfintei muceniţe, iubirea acesteia pentru Dumnezeu şi dragostea faţă de oameni aducându-i cununa cea nevestejită a slavei.
Bucuria celor două zile binecuvântate a fost completată de ridicarea, în baza unei hotărâri sinodale, a părintelui stareţ Iustin Miron la rangul de arhimandrit. Acordarea acestui rang reprezintă o recunoaştere a lucrării impresionante pe care părintele stareţ a desfăşurat-o pe tărâm misionar, atât în timpul celor opt ani în care a condus Mănăstirea Poşaga, cât şi a celor 11 ani de când este stareţ al renumitei mănăstirii de pe Valea Frumoasei. Părintele Iustin a manifestat un neobosit spirit de deschidere spre o rodnică şi folositoare lucrare cu studenţii din multe centre universitare din ţară, întâlnindu-i în tabere, conferinţe, simpozioane şi manifestări cultural-patriotice cu mari duhovnici, oameni de cultură sau artişti. La acestea se adaugă, desigur, multiplele realizări pe plan spiritual, administrativ, social şi cultural.
Mănăstirea Oaşa, recunoscută prin trăirea vieţii după modelul din Muntele Athos, oferă şansa, în special tinerilor, de a cunoaşte şi a gusta din bucuria vieţii duhovniceşti. Ca în orice mănăstire de acest fel, clopotele de la Oaşa par să urmeze alt calendar şi altă succesiune a orelor. Ziua începe la miezul nopţii şi se încheie mult după prânz, când monahii reuşesc să se retragă pentru puţin timp pentru a-şi împlini pravila călugărească. Zi de zi, Sfânta Liturghie are meritul de a-i transpune pe cei prezenţi la mănăstire într-o lume a tainei şi a dragostei de Dumnezeu. În această atmosferă aparte, impregnată de emoţie, pace şi linişte, credincioşii simt mereu cum Cerul coboară pe pământ.
Liturghie arhierească la Oradea
În Duminica a 27-a după Rusalii, în ziua prăznuirii Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi a Sfântului Ierarh Ambrozie, Episcopul Mediolanului, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea, cel mai mare aşezământ monahal de maici din cuprinsul eparhiei, dar şi din întreaga Câmpie de Vest.
Cu acest prilej, PS Sofronie a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, în prezenţa obştii monahale a Mănăstirii „Sfânta Cruce“ şi unui mare număr de credincioşi.
În cadrul slujbei, diaconul Călin Ionuţ Boţ a fost hirotonit preot pentru Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Parohia Cociuba Mică, Protopopiatul Beiuş, iar tânărul teolog Adrian George Ignat a fost hirotonit diacon pentru Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Uileacu de Beiuş, Protopopiatul Beiuş. Noul preot hirotonit a primit şi hirotesia întru duhovnic.
După citirea fragmentului scripturistic duminical, de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, PS Sofronie a rostit o predică, în care a vorbit despre viaţa şi lucrarea celor doi sfinţi prăznuiţi în această zi, în legătură cu înţelesurile pericopei evanghelice ce prezintă tămăduirea femeii gârbove de către Mântuitorul Iisus Hristos:
„Dacă ieri Biserica Ortodoxă l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, marele făcător de minuni, astăzi, în 7 decembrie, Biserica dreptmăritoare îl prăznuieşte pe unul dintre sfinţii părinţi din primele veacuri creştine, Sfântul Ierarh Ambrozie, care, spre deosebire de Sfântul Nicolae, care a slujit ca ierarh în Asia Mică, în răsăritul Imperiului Roman, sfântul sărbătorit astăzi a păstorit în Biserica Apusului, la Mediolanum, oraşul în care, la anul 313, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a dat celebrul edict prin care credinţa creştină primea libertate deplină de manifestare.
Tot în această zi avem şi o sfântă sărbătorită în Biserica noastră locală, Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Filofteia de la Curtea de Argeş, care era, încă din vremea primilor domnitori descălecători de ţară ai Ţării Româneşti, ocrotitoarea Ţării Româneşti, sfintele ei moaşte fiind păstrate până astăzi la mănăstirea voievodală din Curtea de Argeş, acolo unde, înainte de a fi în zilele noastre Arhiepiscopia Argeşului, în cetatea de scaun de la Argeş, la Curtea domnească de la Argeş, în vechea Catedrală domnească «Sfântul Nicolae» erau aşezate sfintele moaşte, astăzi sunt într-un paraclis de la mănăstirea voievodală a Sfântului Neagoe Basarab. Înainte de ctitorirea şi sfinţirea acesteia, în 1517, de către Patriarhul Teolipt al Constantinopolului, moaştele s-au aflat la catedrala veche mitropolitană şi domnească, unde erau încoronaţi şi unşi domnitorii Ţării Româneşti, Sfântul Nicolae Domnesc, fiind ocrotitoarea întregii Ţări Româneşti. După ce mitropolia s-a mutat de la Argeş la Târgovişte, moaştele Sfintei Filofteia nu au fost duse, ci au rămas la Curtea de Argeş, fiind cinstită de creştinii din acele locuri, care o numesc, cu multă duioşie «Sfântuliţa». Aşa cum îi arată şi numele, Sfânta Filofteia sau Filoteia, iubitoarea de Dumnezeu, l-a iubit mult pe Dumnezeu, aşa cum toţi sfinţii, drepţii şi fericiţii l-au iubit pe Dumnezeu şi l-au căutat pe Dumnezeu în viaţa lor. Şi noi suntem datori să Îl căutăm pe Dumnezeu în viaţa noastră, deoarece, aşa cum ne învaţă Mântuitorul Iisus Hristos, că fără El, fără Dumnezeu, nu putem face nimic. El ne dăruieşte viaţa şi ne binecuvintează cu daruri nenumărate, frumoase şi alese, căci nimic din ceea ce este omul pe pământ nu ar fi dacă Dumnezeu nu ar fi“, a spus PS Episcop Sofronie.
Mânăstirea „Sfânta Cruce“ din Oradea este o adevărată oază duhovnicească pentru toţi pelerinii care îi trec pragul, dar mai ales pentru locuitorii municipiului. Edificarea Mânăstirii „Sfânta Cruce“ a început, din voia lui Dumnezeu, în anul 1992, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, prima bisericuţă de lemn, monument istoric, cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ şi „Cuvioasa Parascheva“, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul vremii au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de PS Episcop Sofronie. În cei douăzeci şi doi de ani de existenţă a mănăstirii şi obştea aşezământului monahal a sporit mereu, în prezent numărând 70 de maici. (pr. Florin Croitoru, pr. Cristian Rus, arhid. Adrian Onica, Ştefan Mărculeţ, Alexandra Andereş)