Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri „Lucrarea pastorală a preotului în lumea de azi“

„Lucrarea pastorală a preotului în lumea de azi“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 15 Noiembrie 2013
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti a găzduit ieri, 15 noiembrie, o conferinţă cu tema „Lucrarea pastorală a preotului în lumea de azi“, susţinută de părintele Filoteu Faros din Grecia.
 
La evenimentul din Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ au participat pr. conf. dr. Constantin Preda şi pr. lect. dr. Gheorghe Holbea, prodecanii Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, pr. dr. Gabriel Mândrilă, care a asigurat traducerea conferinţei din limba greacă în limba română, precum şi numeroşi studenţi.
 
Părintele prodecan Gheorghe Holbea a prezentat câteva date biografice ale părintelui Filoteu Faros şi a arătat că „lucrările sale prezintă un interes deosebit, pentru că ele îmbină cunoaşterea teologică şi o abordare ştiiţifică, prin prisma teologiei pastorale pe care părintele a predat-o şi a aplicat-o. Acestea sunt un rod al unei îndelungate experienţe pastorale în domeniul psihoterapeuticii şi consilierii şi ele descoperă înţelepciunea luminată de Duhul Sfânt şi acumulată vreme de cinci decenii de un părinte duhovnicesc contemporan“.
 
Părintele Filoteu Faros a arătat că „toţi cei care îl slujesc pe om în biserică va trebui să repete Întruparea lui Iisus Hristos, să ştie foarte bine ce se petrece cu omul, care sunt nevoile lui reale, care este lucrul de care are nevoie. Va trebui să ia pe fiecare om în mod simbolic de mână şi să-l înveţe un mod de viaţă pe care l-a învăţat Iisus Hristos şi care este funcţional“. Părintele a arătat că, atunci când aceste lucruri se împlinesc, „teologia creştină este pastorală, pentru că teologia nu poate fi academică şi scolastică, adică să se preocupe de realitatea umană doar în sălile de studiu. Nu e cu putinţă ca cineva care este profesor de chirurgie să nu fie chirurg. Nici chirurgia nu este un obiect de studiu teoretic. Chirurgia nu se învaţă în sălile de studiu. Şi nu poate fi învăţată din cărţi. Cărţile, bineînţeles, ajută, dar cum îi învaţă un chirurg pe elevii săi chirurgia? Îi ia în sala de operaţii şi le dă şansa să-l vadă chiar în clipa când operează. Şi după ce face acest lucru de suficient de multe ori, atunci ia pe fiecare dintre elevi, îi pune în mână bisturiul şi îl lasă să opereze. Iar în clipa în care elevul este pe punctul de a face o mişcare greşită, îl opreşte şi acest lucru se repetă până când acesta învaţă să pună bisturiul în poziţia în care trebuie, pentru a salva, nu pentru a ucide. La fel stau lucrurile şi în ceea ce îl priveşte pe păstor“. În continuare, părintele a împărtăşit din experienţele sale din perioada petrecută peste Ocean, ca profesor la Facultatea de Teologie „Sfânta Cruce“ din Boston, SUA, şi consilier în cadrul unei clinici terapeutice. Părintele Faros a mai arătat că „este o artă foarte înaltă să ştii să asculţi. De obicei, noi, preoţii, vorbim mult şi nu ştim să ascultăm. Aceasta este o experienţă dramatică pentru un păstor. Cele mai bune terapii nu au loc prin ceea ce spunem, ci se produc prin intermediul faptului de a fi în stare să ascultăm cu adevărat, să putem pătrunde în măruntaiele durerii aproapelui nostru“.     
 
După o serie de întrebări şi răspunsuri, cei prezenţi au primit autografe pe cărţile părintelui Filoteu Faros, traduse în limba română de părintele Gabriel Mândrilă.