Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lucrări binecuvântate la Parohia Budureasa
Pentru credincioşii ortodocşi din Parohia Budureasa, dintr-o comună bihoreană, Duminica a cincea după Sfintele Paşti a avut o semnificaţie deosebită, întrucât Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost prezent în mijlocul lor pentru a oficia slujba de binecuvântare a bisericii cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae" de aici, ca urmare a unor ample lucrări de renovare, atât în interiorul, cât şi în exteriorul sfântului lăcaş.
Comuna Budureasa este o străveche vatră românească atestată documentar încă din anul 1583, situată în sud-estul judeţului Bihor, într-un mirific cadru natural, la poalele nord-vestice ale Munţilor Bihorului şi cele sud-vestice ale munţilor Vlădeasa, cunoscută odinioară prin meşteşugul lăzilor de zestre şi confecţionatul sumanelor. Pe teritoriul acestei comune se află şi vestita staţiune balneoclimaterică Stâna de Vale. Biserica actuală a satului, cu hramul "Sfântul Ierarh Nicolae", a fost construită între anii 1784 şi 1789 în stilul ardelenesc, în formă de corabie, din piatră şi cărămidă, acoperită iniţial cu şindrilă. De-a lungul timpului a fost restaurată de mai multe ori. În anul 1924, biserica a fost renovată şi acoperită cu ţiglă. Importante lucrări de restaurare au avut loc în anul 1979, în timpul păstoririi preacucernicului Părinte Ioan Balint, actualul protopop al Beiuşului, constând în înălţarea pereţilor exteriori, rezidirea din temelie a turnului şi acoperirea bisericii cu tablă. În anul 1984, biserica a primit un iconostas nou, iar între anii 1986 şi 1988 a fost împodobită cu o frumoasă pictură, realizată în tehnica "fresco" de către pictorul Adrian Nicolae din Sibiu, sfinţirea mare a bisericii fiind săvârşită de Episcopul de vie memorie Vasile Coman al Oradiei, în anul 1989. În turnul mare sunt aşezate două clopote, cel mare cu anul fabricaţiei - 1725. Noi lucrări de restaurare În luna decembrie a anului 2005, cârma duhovnicească a Parohiei Budureasa a fost preluată de actualul preot paroh Cosmin Ioan Faca-Balint, care a demarat noi lucrări de restaurare a bisericii în perioada 2006 - 2010. Astfel, în interior biserica a fost înzestrată cu un candelabru nou, pardoseala a fost placată cu granit şi a fost introdusă încălzirea centrală. De asemenea, a fost renovată pictura din pronaos. În exterior, turnul bisericii a fost înălţat în formă octogonală, acestuia alăturându-i-se alte două turnuri laterale la intrarea dinspre pronaos. Două pridvoare noi împodobesc exteriorul bisericii, unul pe latura de miazănoapte şi unul în faţa turnului mare, la intrarea dinspre pronaos. Pe faţadele exterioare ale bisericii s-au sculptat, în tehnica "terasit", diferite scene biblice. În curte s-au turnat trotuare şi s-a construit un gard nou din beton şi fier forjat. În paralel cu aceste lucrări s-au făcut finisaje interioare şi exterioare şi la casa parohială, ridicată în roşu de predecesorul său, fiind dotată cu toate utilităţile necesare pentru a putea fi locuită (curent, apă, canalizare, mobilier, încălzire centrală). Lucrările, în valoare de 350.000 lei, au fost realizate cu fonduri obţinute din donaţiile celor 300 de familii de credincioşi ortodocşi care alcătuiesc Parohia Budureasa, dar şi cu ajutorul Primăriei locale, al Secretariatului de stat pentru Culte, al Consiliului Judeţean Bihor, precum şi al unor firme private. Slujbă de binecuvântare a bisericii Duminică dimineaţa, într-o atmosferă sărbătorească, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit, mai întâi, slujba Sfeştaniei, sfinţind casa parohială, după care a urmat slujba de binecuvântare a bisericii prin stropirea cu apă sfinţită şi ungerea cu untdelemn sfinţit. La ora îndătinată a început Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie în sobor de 16 preoţi şi patru diaconi. În cadrul predicii ce a urmat imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinţia Sa arătat că perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Rusalii nu este doar o perioadă în care ne exprimăm bucuria pentru biruinţa Domnului asupra păcatului şi a morţii, ci este totodată şi o perioadă în care Biserica, prin pericopele evanghelice rânduite a se citi în acest interval, şi mai ales prin Evanghelia Samarinencii, ne pregăteşte pentru sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Preasfinţia Sa a mai arătat că discuţia Mântuitorului cu femeia samarineancă despre închinarea în "duh şi adevăr" este o discuţie profetică despre întemeierea Bisericii căci venirea Duhului n-a fost doar pentru israeliţi, care prin profeţi "au semănat recolta", ci pentru tot neamul omenesc. Concluzionând, Preasfinţitul Sofronie a spus că Evanghelia din Duminica Samarinencii este "o Evanghelie profetică ce mărturiseşte până la sfârşitul veacurilor despre marele adevăr al planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii prin Fiul care ascultă de Tatăl, total, până la moarte, şi apoi, prin desăvârşirea lucrării de către cea de-a treia persoană a Preasfintei Treimi, Sfântul Duh Mângâietorul, care din Tatăl purcede, şi care călăuzeşte Biserica în numele şi cu puterea lui Hristos împreună cu Fiul spre Tatăl, spre Împărăţia Tatălui, Împărăţie care nu are sfârşit". În încheiere Părintele Episcop a punctat ideea că lucrarea Duhului Sfânt se desfăşoară neîncetat în Biserică, neputându-i-se împotrivi nici o putere ostilă sau malefică. În acest sens, stau mărturie "cohortele de martiri ai Sfintei Biserici, cetele cele sfinte ale pustnicilor şi mulţimi mari de credincioşi şi credincioase, creştini dreptmăritori care sau botezat în numele Preasfintei Treimi, au primit Pecetea Darului şi au pus în lucrare prin sfânta rugăciune şi viaţa conformă cu poruncile lui Dumnezeu darul cel mare primit de sus". Biserica Părintele protopop Ioan Balint a spus că "de mai bine de 200 de ani credincioşii acestei parohii s-au închinat în acest loc. Aici au fost pentru ei Muntele Sfânt a lui Dumnezeu, aici a fost Vitezda, aici a fost Templul lui Dumnezeu, de aici au primit darurile şi binecuvântările lui Dumnezeu în Sfintele Taine, care se revarsă prin lucrarea preoţiei în biserica cea de la începuturi şi până la sfîrşitul veacurilor". Părintele protopop a evocat contribuţia înaintaşilor, preoţi şi credincioşi, la păstrarea credinţei ortodoxe şi înfrumuseţarea bisericii, precum şi perioada aniilor 1978-2005 când Preacucernicia Sa a păstorit, cu bune rezultate, această parohie. Cu prilejul slujbei de binecuvântare a lucrărilor de înnoire a bisericii şi casei parohiale din Budureasa, s-a întocmit un hrisov, semnat de Preasfinţitul Părinte Sofronie, preoţii şi diaconii împreună slujitori şi membrii consiliului parohial, căruia părintele protopop i-a dat citire. După Rugăciunea Amvonului, Preasfinţitul Sofronie l-a hirotesit întru iconom-stavrofor pe părintele paroh Cosmin Ioan Faca-Balint, pentru activitatea deosebită în slujba Bisericii. La final, Preasfinţitul Sofronie a înmânat diplome de apreciere pentru activitatea depusă în folosul Bisericii membrilor consiliului si comitetului parohial, precum şi altor credincioşi care au sprijinit lucrările din această parohie.