Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Lumina botezului, lumina vieţii noastre“
Ieri, în Duminica de după Botezul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în bisericile ortodoxe a fost rânduit să se citească pericopa evanghelică în care se relatează începutul propovăduirii Domnului. În cuvântul de învăţătură ţinut în paraclisul din Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat înţelesurile acestei pericope.
Preafericirea Sa a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale acestei pericope, explicând că sunt trei mari adevăruri pe care trebuie să le reţinem.: "Primul adevăr este legătura dintre Botezul Domnului şi Evanghelia pe care începe El să o propovăduiască, după ce S-a botezat şi după ce a fost ispitit în pustie. Al doilea mare adevăr este legătura dintre Botezul Domnului, pocăinţă şi Împărăţia cerurilor. Al treilea mare adevăr este că lumina Botezului Domnului devine lumina vieţii noastre creştine", a spus Patriarhul României. Botezul Domnului a făcut posibil ca prin botezul creştin, în numele Sfintei Treimi, fiecare dintre noi să primim, pe lângă iertarea păcatelor, şi harul înfierii. Acesta este şi harul învierii sufletului din moartea păcatului şi al ridicării lui spre unirea cu Dumnezeu, a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Lumina cunoştinţei a răsărit prin botez Pornind de la expresia "poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit", Patriarhul României a explicat că Mântuitorul merge în Galileea potrivit unui plan al lui Dumnezeu, şi nu în mod întâmplător. Pentru că acolo evreii locuiau împreună cu alte neamuri. Iar Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia nu doar evreilor, ci şi celorlalţi, arătând că Evanghelia nu este dedicată doar evreilor, ci tuturor. Pentru că Dumnezeu doreşte mântuirea tuturor popoarelor "Latura şi umbra morţii", a arătat Patriarhul României, înseamnă starea de păcat a lumii păgâne, iar lumina mare care s-a arătat poporului aflat în întuneric este însuşi Iisus Hristos. În Vechiul Testament existau unele lumini, o pregătire a poporului printr-o pregătire treptată, etapizată. Lumina dată prin Moise şi prooroci a fost o lumină crescândă, dar nu una deplină. Foarte adesea poporul uita de prescripţiile legii şi se abătea de la lumina nedeplină a mântuirii. De aceea Evanghelia vorbeşte despre poporul care se afla în întuneric, a arătat Patriarhul României, adică nedeplinătatea revelaţiei sau a descoperirii dumnezeieşti. "Lumina mare este persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Nu este o lumină fizică produsă de Soare sau un astru fizic, ci este Dumnezeu Cuvântul care este veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul", a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Lumina mare, a mai spus Preafericirea Sa, este Slava lui Dumnezeu Cuvântul, slava iubirii Sale, ca Unul ce se află împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt din veşnicie. Este plinătatea revelaţiei în Iisus Hristos. De asemenea, Preafericirea Sa a explicat şi care este prima condiţie pentru a ne putea împărtăşi de Lumina cea adevărată, şi anume prin Taina Sfântului Botez. "Botezul este începutul vieţii creştine, dar nu este un eveniment izolat în viaţa noastră, ci este temelia vieţii creştine, este un program sau un vot, o făgăduinţă care trebuie împlinită toată viaţa, lepădarea de satana şi unirea cu Hristos. În acest sens, la Botez ni se dau seminţele virtuţilor, darurile Duhului Sfânt ca nişte seminţe semănate în sufletul omului, în fiinţa lui. Acestea trebuie cultivate prin nevoinţă, prin pocăinţă, prin facerea de bine, prin gândul bun, prin cuvântul bun, prin fapta bună. Cei care au înmulţit darurile de la Botez, le-au făcut roditoare, ajung la asemănarea cu Dumnezeu cel Unul Sfânt", a mai spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.