Lumina colindelor

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat participanţilor la concertul de colinde al Patriarhiei Române, „Răsăritul cel de sus“, joi, 17 decembrie 2009, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul“ a Palatului Patriarhiei

„Iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi“

(I Ioan 4, 19)

Creştinismul este, întâi de toate, taina iubirii lui Dumnezeu pentru lume, precum şi strădania şi bucuria omului de a răspunde acestei iubiri. Taina Dumnezeului Cel veşnic devenit Om din iubire de oameni dă sens întregii existenţe, întrucât Iisus Hristos a adus omului nu doar o învăţătură nouă, ci şi o viaţă nouă - viaţa veşnică: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). Dumnezeu coboară spre om în Iisus Hristos ca omul să se înalţe spre Dumnezeu; venirea lui Dumnezeu pe pământ şi locuirea Lui printre oameni

au ca scop îndreptarea omului spre cer, pentru ca omul să vieţuiască împreună cu Dumnezeu şi potrivit voii Sale.

Această minune a iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru oameni a fost prevestită de Prooroci, mărturisită de Apostoli, apărată de Sfinţii Părinţi în sinoade ecumenice, cântată de imnografi şi trăită cu fior sfânt şi bucurie de către orice credincios care caută sfinţenia şi viaţa adevărată: „Cu adevărat mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă“ (I Timotei 3, 16).

Această iubire nesfârşită şi mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu pentru oameni a inspirat opere de artă, literatură şi muzică, atât cultă, cât şi populară. Una dintre expresiile cele mai vii ale felului în care poporul a teologhisit şi a cântat poetic taina iubirii lui Dumnezeu pentru om se regăseşte în colinde. La români, colindele se remarcă prin profunzimea teologiei şi simplitatea formei. În ele se afirmă dumnezeirea şi omenitatea lui Hristos: „Astăzi S-a născut Cel fărâ de-nceput, cum au spus proorocii“; „Mititel şi-nfăşăţel, în scutec de bumbăcel / Neaua ninge, nu-L atinge, vântul bate, nu-L răzbate“.

Colindele - un memorial şi o prelungire a Liturghiei

Colindele reprezintă expresia cea mai vie a culturii teologice şi duhovniceşti populare a românului creştin ortodox. Ele sunt un memorial şi o prelungire a Liturghiei şi a slujbelor de Crăciun auzite în biserică. Ele sunt ecou şi rodire a slujbei şi sfinţeniei Bisericii în sate şi oraşe, în casele creştinilor, întrucât inimile credincioşilor au devenit biserică, peşteră din Betleem transformată în sălaş primitor pentru cer, casă de oaspeţi în care Pruncul este preamărit de magi înţelepţi!

Poezie şi cântare sfântă, evlavie şi bucurie, colindele româneşti sunt aur, smirnă şi tămâie în sens spiritual, izvorâte din inimi şi purtate pe buze, ca daruri şi ofrande aduse Pruncului Iisus, ca răspuns pentru iubirea Sa pentru noi, oamenii.

Colindele noastre sunt bunătate a inimii izvorâtă din împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Una dintre aceste colinde ne îndeamnă astăzi îndeosebi să păstrăm dreapta credinţă şi să cultivăm dragostea faţă de semenii noştri, ca pe o dumnezeiască liturghie a iubirii lui Dumnezeu din neam în neam, din generaţie în generaţie:

„Azi cu strămoşii cânt în cor

Colindul sfânt şi bun,

Tot moş era şi-n vremea lor

Bătrânul Moş Crăciun.

E sărbătoare şi e joc

În casa ta acum,

Dar sunt bordeie fără foc

Şi mâine-i Moş-Ajun.

Şi-acum te las, fii sănătos

Şi vesel de Crăciun,

Dar nu uita, când eşti voios,

Române, să fii bun!“

Prin urmare, colindele ne îndeamnă astăzi să păstrăm credinţa părinţilor, a moşilor şi strămoşilor noştri, care ne-au transmis-o ca pe un odor sfânt de Crăciun, ca pe o făclie curată de Paşte, nefalsificată şi nemicşorată.

Dacă dragostea faţă de Hristos şi faţă de sfinţii Săi se arată mai întâi prin păstrarea dreptei credinţe, transmisă din neam în neam, dragostea faţă de semenii noştri de azi se arată prin bunătate, prin facerea de bine, prin milostenie, prin opera de caritate, prin cuvântul şi fapta bună a dragostei frăţeşti. Hristos vine tainic în inimile noastre luminate de credinţă şi pocăinţă, de rugăciune şi cântare, ca să schimbe peştera inimii noastre în sălaş primitor de lumină şi căldură sfântă, să aducă pace cerească în mijlocul tulburării. Dar Hristos vine tainic spre noi, în faţa noastră, la uşa noastră, în drumul nostru, şi prin fiecare om care are nevoie de dragostea şi ajutorul nostru frăţesc, aşa cum ne spune Evanghelia Sa (Matei 25, 31-46).

În mai multă libertate, suntem chemaţi să păstrăm dreapta credinţă

Binecuvântăm pe toţi credincioşii care arată dărnicie şi jertfelnicie pentru Biserica noastră şi pentru lucrarea ei pastorală, social-filantropică şi cultural-misionară, în aceste vremuri în care trebuie să folosim libertatea pentru a păstra dreapta credinţă strămoşească şi pentru a spori omenia şi frăţietatea ortodoxă românească. Dacă în anii de grea încercare venită din partea comunismului ateu poporul român a păstrat totuşi credinţa în Dumnezeu, acum, în mai multă libertate, dar şi în faţa multor ispite de dezbinare şi confuzie, suntem chemaţi să păstrăm dreapta credinţă împreună cu unitatea de cuget şi simţire românească şi creştinească prin iubirea faţă de semenii noştri care se află în nevoi. Sfinţii ne învaţă că fiecare dintre noi este liber în măsura în care poate iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele său. Să rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască şi mai mult libertatea inimii de a săvârşi binele!

Mulţumim tuturor colindătorilor prezenţi aici, precum şi Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române şi tuturor instituţiilor care au colaborat la organizarea acestui concert de colinde al Patriarhiei Române.

Vă dorim tuturor sărbători fericite, cu pace şi bucurie, sănătate şi prosperitate, la mulţi ani!

† DANIEL,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române