Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Maica Domnului este văzută de fiii Bisericii ca izvor de viaţă dătător“
Sute de credincioşi au participat ieri, de Izvorul Tămăduirii, la sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii Bistriţa, din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei arhiereşti, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei l-a hirotonit pe diaconul Cristian Tablan, pe seama parohiei Secu din Protopopiatul Piatra Neamţ. În cuvântul de învăţătură rostit în faţa credincioşilor, IPS Teofan a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Izvorului Tămăduirii. „Maica Domnului este văzută de fiii Bisericii ca izvor de viaţă dătător. Hristos încredinţează omenirea Maicii Domnului, prin intermediul acesteia Fiul lui Dumnezeu continuându-şi prezenţa Sa în viaţa celui care încearcă să-şi deschidă inima spre izvorul cel de viaţă făcător al Sfintei Învieri. Maica Domnului este numită, într-o cântare de la slujba Vecerniei de aseară, «nor binecuvântat» din care curg cascade de har revărsate asupra lumii. În adâncul fiinţei noastre avem o foame după Dumnezeu, o sete neastâmpărată pentru legătura cu El“, a spus IPS Teofan. Arhim. Luca Diaconu, stareţul Mănăstirii Bistriţa, a mulţumit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei pentru prezenţă şi a spus câteva cuvinte despre cei care şi-au înscris numele în istoria vechiului aşezământ monahal. După Sfânta Liturghie, cei doi ierarhi, înconjuraţi de preoţi şi credincioşi, au mers în procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi cu icoana Sf. M. Mc. Gheorghe către locul special amenajat din curtea bisericii, unde a avut loc slujba de sfinţire a apei.