Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Mâine se sfinţeşte paraclisul „Buna Vestire“ din Ploieşti
Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia mâine, 2 martie 2008, slujba de sfinţire a paraclisului „Buna Vestire“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din cadrul Spitalul „Buna Vestire“ din Ploieşti. Până de curând, slujbele erau oficiate în sala de mese, dar prin bunăvoinţa conducerii spitalului, paraclisul a fost amenajat în sala în care, în trecut a funcţionat o centrală termică. „Lucrările la paraclis au început la 1 octombrie 2005. Acesta s-a putut construi prin efortul dlui Ciprian Duca, un om care iubeşte mult Biserica şi care ne-a ajutat în tot ce s-a făcut aici. Lucrările au durat câţiva ani, şi nici la ora aceasta nu s-au încheiat, fiindcă mai sunt de făcut câteva mici retuşuri. De exemplu, unde vedeţi dvs altarul, era o gaură imensă pe care a trebuit să o astupăm“, ne-a declarat preotul misionar Adrian Matei. Paraclisul a fost pictat în aproximativ un an de zile de tânărul Loren Trentea. Majoritatea celor care s-au implicat în ctitorirea acestui nou lăcaş de cult sunt tineri cu mare dragoste de Dumnezeu.
Spitalul „Buna Vestire“ din Ploieşti are în prezent 150 de pacienţi. De la 1 septembrie 2005, în spital este un preot de caritate pentru serviciile spirituale ale bolnavilor şi cadrelor medicale. „Chiar şi în sala de mese, bolnavii vin în număr mare, mai ales când săvârşim Sfânta Taină a Maslului. Un pic surprinzător este faptul că am avut oameni care aici s-au spovedit prima oară în viaţa lor şi tot aici au cunoscut folosul rugăciunii sincere. Avem aici nenumărate cazuri în care oamenii s-au însănătoşit aproape dintr-odată. Importantă este şi vindecarea sufletească. Mă bucur să aud că un fost bolnav caută preotul din parohia de care aparţine, începe să se spovedească, să conştientizeze puterea lui Dumnezeu şi să participe frecvent şi activ la sfintele slujbe. Mă bucur să vă spun că şi medicii vin la slujbe. Sunt cadre medicale cărora le sunt duhovnic şi întotdeauna am găsit din partea lor înţelegere şi sprijin“, a mai spus pr. Adrian Matei. (C. Ş.)