„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Şura Mare, judeţul Sibiu, a fost sfinţită
Biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea localităţii Şura Mare, judeţul Sibiu, metoc al Arhiepiscopiei Sibiului, a fost sfinţită în Duminica a 9-a după Rusalii.
Slujba de sfinţire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a târnosit lăcaşul de cult cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, a sfinţit Altarul, aşezând moaşte în piciorul Sfintei Mese, iar mai apoi a sfinţit catapeteasma, icoanele şi pictura lăcaşului de cult. Credincioşii prezenţi în număr mare la sărbătoarea de la Şura Mare au ascultat un cuvânt de învăţătură al ierarhului în care a explicat rânduiala sfinţirii unei biserici, iar mai apoi au intrat în Sfântul Altar pentru a se închina.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită la Altarul de vară din apropierea lăcaşului de cult. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Anatoly” din Braşov.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care este relatată minunea umblării pe mare şi a potolirii furtunii, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
„Cuvintele rostite de Mântuitorul Iisus Hristos către ucenicii Săi sunt o binecuvântare pentru noi şi astăzi: «Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!», iar atunci când slăbiciunea vieţii noastre ne va face să ne temem şi să ne îndoim, trebuie să ne amintim că a slăbit credinţa. Să adăugăm la credinţa noastră ceea ce se cuvine, ca să nu fim numiţi «puţin credincioşi»! Cerem lui Dumnezeu să ne întărească credinţa, nu suntem noi cei care stăpânim acest sentiment, această virtute. Credinţa este o virtute care ne obligă nu doar să-L recunoaştem pe Dumnezeu, ci care ne determină să-L iubim pe Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a felicitat şi binecuvântat obştea mănăstirii condusă de protosinghelul Calinic Teslevici pentru truda din ultimii ani depusă pentru a ridica biserica. Ierarhul şi-a exprimat recunoştinţa faţă de stareţul aşezământului monahal oferindu-i distincţia „Crucea şaguniană pentru clerici”, iar Nicolae Avram a primit din partea ierarhului un Act de ctitorie. Au mai fost oferite acte de cinstire primarului din Şura Mare, Ionuţ Maier, pictorului Aurel Stăniţ şi altor binefăcători ai aşezământului.
Părintele stareţ Calinic a adresat mulţumiri Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, ctitorilor şi binefăcătorilor şi i-a oferit ierarhului o icoană a Maicii Domnului şi o cruce de binecuvântare.
Mănăstirea de la Şura Mare a primit la sfinţire şi ocrotirea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.