În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mănăstirea Corbeni şi-a sărbătorit hramul
Mănăstirea de maici "Sfântul Ioan Botezătorul" - Antoneşti , din comuna Corbeni, judeţul Argeş, şi-a sărbătorit vineri hramul. Cu această ocazie, Înalt Preasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a oficiat slujba de sfinţire a noului paraclis închinat Sfântului şi Dreptului Iov, Mult-răbdătorul.
După momentul sfinţirii, chiriarhul a săvârşit în acest loc Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un important sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de eforturile foarte mari care s-au depus pentru ridicarea acestui aşezământ monahal. "Iată ce minune s-a săvârşit în acest loc cu ajutorul lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul şi a Sfintei Muceniţe Filofteia. În acest loc în care ne aflăm, fosta groapă de gunoi a comunei Corbeni, Sfânta Muceniţă Filofteia a dăruit Biserică Sfântului Ioan Botezătorul, aici regăsindu-se toate donaţiile oferite de credincioşi la racla cu sfintele moaşte din Curtea de Argeş. Noul paraclis a fost ridicat în cinstea Sfântului şi Dreptului Iov, Mult-răbdătorul, pentru a arăta că în orice lucrare săvârşită de noi trebuie să avem foarte multă răbdare. Mulţumim părinţilor slujitori de pe valea râului Argeş care au participat cu dragoste la Sfânta Liturghie şi credincioşilor care au contribuit ca această aşezare monahală să arate aşa cum se prezintă astăzi", a arătat în cuvântul de învăţătură Înalt Preasfinţitul Calinic. Biserică transformată de comunişti în stână Mănăstirea cu hramul "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din comuna Corbeni a fost construită pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbaşu. Lucrările au rămas nefinalizate, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor. După anul 1989, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire, care au fost terminate în anul 2004, mănăstirea fiind sfinţită în data de 24 iunie, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Lângă biserică s-a ridicat, în perioada 2000-2004, un corp de chilii la baza căruia s-a amenajat paraclisul sfinţit astăzi. Această lucrare a fost executată în condiţii extrem de grele de Sectorul construcţii şi patrimoniu al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, coordonat de p.c. părinte consilier, arhid. Caliopie Ichim. Mănăstirea este astăzi un important punct de pelerinaj pentru cei care traversează comuna Corbeni, frumoasa construcţie monahală fiind aşezată foarte aproape de Barajul Vidraru şi de traseul montan Transfăgărăşan.