În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Mănăstirea Dumbrava, vizitată de doi patriarhi
Cu prilejul proclamării canonizării ierarhilor ardeleni Andrei Şaguna şi Simion Ştefan, Patriarhul României împreună cu Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi însoţiţi de delegaţia Mitropoliei din Patras au vizitat ieri Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba şi centrul social-filantropic din incinta aşezământului monahal.
Delegaţia a fost întâmpinată de soborul mănăstirii de maici, în frunte cu părintele duhovnic, arhim. Vasile Crişan, şi de bătrâni şi copii din centrul social închinat Maicii Domnului, care au interpretat câteva cântece religioase. După acest moment, a fost vizitat lăcaşul de cult şi aşezământul social-filantropic. Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi a felicitat ostenitorii acestei mănăstiri care se ocupă de copii, cei cu care începe viaţa, şi de bătrâni, cei cu care viaţa pământească se termină. "Mă bucur că oferiţi mângâiere acestor copii şi bătrâni, pentru că şi eu întâlnesc mii de copii orfani şi neajutoraţi din Africa. Este un lucru minunat că monahii, pe lângă lucrarea lor duhovnicească de rugători şi nevoitori, oferă exemplul jertfei personale copiilor neajutoraţi şi aceştia, mai târziu, îşi vor aduce aminte că Biserica nu-i uită pe cei necăjiţi şi întristaţi." De curând, Preafericirea Sa, Teodor al II-lea, a binecuvântat un nou centru social închinat Sfintei Maria Egipteanca, în care beneficiază de asistenţă socială peste 2.000 de copii. De asemenea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat această lucrare în care Liturghia se uneşte cu filantropia. "Această lucrare de legătură între rugăciune şi acţiune, între iubirea faţă de Dumnezeu, exprimată prin rugăciune, şi iubirea faţă de semen, exprimată prin fapte bune, a luat o amploare deosebită. Avem peste 500 de aşezăminte filantropice în Patriarhia Română. Prin aceasta redescoperim tradiţia bizantină filantropică a Sfântului Vasile cel Mare. Este mare nevoie de aceste lucruri, deoarece aflăm multă suferinţă în lume. Vedem că această criză spirituală a afectat familia, fapt care se vede în copiii şi bătrânii abandonaţi", a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Binecuvântare pentru copiii abandonaţi şi bătrânii uitaţi La Mănăstirea Dumbrava şi la Aşezământul social "Sfânta Maria" sunt adăpostite peste 170 de persoane, dintre care peste 80 de copii sunt din centre de plasament atât din ţară, cât şi din străinătate, precum Ucraina. Aici se află un cabinet stomatologic şi o şcoală specială. "Preafericirile Voastre, aţi venit aici într-un loc unde în urmă cu 12 ani era loc de păşune a animalelor din această localitate. Dar vă aducem aminte că în urmă cu 150 de ani aici a fost martirizat preotul Ioan, care nu a vrut să treacă la greco-catolici şi în faţa mulţimii a fost ars de viu într-o căpiţă de fân. După mulţi ani a rânduit Dumnezeu ca aici să se ridice această mănăstire în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pe lângă această mănăstire, ne-a binecuvântat Bunul Dumnezeu cu o adevărată şi bogată asistenţă socială în ceea ce priveşte creşterea copiilor abandonaţi şi a bătrânilor uitaţi de propriii copii. Ne bucurăm că în această zi aţi binevoit ca în încheierea pelerinajului din Transilvania să fiţi prezenţi aici şi să vizitaţi unul dintre aşezămintele sociale ale Centrului "Sfânta Maria". Îi mulţumim IPS Andrei, care a fost alături de noi la înfiinţarea acestor centre sociale, şi IPS Irineu, care a preluat această lucrare. Nădăjduim ca împreună cu rugăciunile Înalt Preasfinţiilor Voastre să mergem înainte pentru a alina suferinţa copiilor care sunt abandonaţi de propriii părinţi şi a bătrânilor care sunt abandonaţi de propriii copii, cărora le dau viaţă", a mărturisit părintele arhim. Vasile Crişan. După vizita la Mănăstirea Dumbrava, delegaţia s-a îndreptat spre Aeroportul Militar din Cluj-Napoca, unde parte din piloţi şi personalul aeroportului au avut ocazia să se închine Cinstitului cap al Sfântului Apostol Andrei şi să primească binecuvântările Patriarhului României şi a Patriarhului Alexandriei şi al întregii Africi. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit din partea comandantului aeroportului o machetă de avion, simbolul Aeroportului Militar din Cluj-Napoca.