Mănăstirea Hadâmbu în misiune caritabilă

Aşezămintele monahale au fost dintotdeauna locuri în care slujirea lui Dumnezeu s-a împletit cu slujirea aproapelui. Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi continuă această tradiţie cu rădăcini evanghelice prin mica obşte care vine în întâmpinarea numeroşilor pelerini ce caută aici împlinire sufletească. De la redeschiderea Mănăstirii, protos. Nicodim Gheorghiţă, stareţul mănăstirii, şi-a propus ca acest sfânt lăcaş să vină în sprijinul celor nevoiaşi, atât prin rugăciune şi mijlocire la Dumnezeu, cât şi prin faptele milosteniei trupeşti, ştiind că Mântuitorul face din slujirea aproapelui unicul criteriu de mântuire. Pentru a veni în întâmpinarea miilor de pelerini ce umplu curtea mănăstirii în zilele de duminică şi în sărbători, protos. Nicodim, împreună cu fiii duhovniceşti ai mănăstirii, au ridicat o trapeză cu bucătărie, în aer liber, cu o capacitate de 500 de locuri. Aici iau masa, gratuit, toţi pelerinii ce participă la slujbe sau sunt găzduiţi în spaţiosul arhondaric, de asemenea cu o capacitate de peste 500 de locuri. Deoarece, în slujirea celor sărmani, niciodată nu este loc de odihnă, protos. Nicodim, cu sprijinul unor fii duhovniceşti ce au înţeles că „atât iubim, cât dăruim“, a ridicat o casă pentru doi fraţi din satul Pocreaca, judeţul Iaşi. Această familie nevoiaşă, după mărturia părintelui stareţ, „nu avea unde să îşi plece capul“, locuind într-un bordei insalubru. Starea materială a celor doi s-a dovedit invers proporţională cu credinţa ce au manifestat-o. „Atunci când femeia căreia i s-a ridicat locuinţa venea la mănăstire, îi dădeam un ban pentru că spunea că îi plouă în casă şi nu are nici ce să mănânce. După ceva timp, mă cheamă la sfinţirea unei troiţe în satul ei, troiţă ridicată, am aflat, cu banii pe care i-a primit de la mănăstire. Ce lecţie mi-a dat această creştină! Ea nu ceruse ajutor pentru sine, ci pentru o lucrare sfântă. Văzând că nu cere pentru ea, m-am gândit că duhul lui Dumnezeu locuieşte în această femeie. Cu ajutorul fiilor mei duhovniceşti, am ridicat cea mai frumoasă casă din acel sat. Singura mulţumire este că am reuşit acest lucru în timpuri foarte grele. În timpuri grele s-au făcut biserici, mănăstiri, fapte de milostenie şi ar trebui să ne dăm seama că, cercetând pe bătrâni, pe orfani, pe cei săraci, Dumnezeu ne ajută şi nouă“, a mărturisit părintele stareţ, încercând, totodată, să treacă sub tăcere numeroasele fapte ale milei creştine săvârşite, de-a lungul timpului, de Mănăstirea Hadâmbu. Pentru ca această lucrare de caritate să poată fi continuată după ce actualii proprietari nu vor mai fi în viaţă, locuinţa va trece în proprietatea parohiei Pocreaca, urmând ca, ulterior, să fie încredinţată tot unor persoane nevoiaşe.