Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mănăstirile, chemate la activitate misionară
Sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel stareţii şi stareţele mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor s-au întrunit ieri, la Mănăstirea Cernica.
Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa stareţilor şi stareţelor de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. După Sfânta Liturghie, membrii sinaxei monahale au participat la sfinţirea foişorului amenajat în vecinătatea Bisericii "Sfântul Nicolae" din ostrovul mănăstirii, unde vor putea fi oficiate sfintele slujbe pe timpul verii. Lucrările propriu-zise ale sinaxei s-au desfăşurat în sala mare de conferinţe a Centrului Social Cultural "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica". După rugăciunea de deschidere şi apelul nominal, arhimandritul Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi ieromonahul David Petrovici, exarhul mănăstirilor din zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureştilor, au prezentat participanţilor instrucţiunile privitoare la ordinea şi disciplina din mănăstiri şi schituri şi instrucţiunile pentru pelerini. "Mănăstirile şi schiturile sunt locuri de rugăciune şi muncă, sfinţenie şi comuniune frăţească. De aceea, în interiorul şi în preajma acestora trebuie respectate ordinea şi disciplina specifice acestor lăcaşuri", a spus arhim. Timotei Aioanei. În acest sens, s-au formulat instrucţiuni pentru vizitatori şi pelerini care reglementează mai multe aspecte legate de ţinuta vestimentară, comportamentul în interiorul mănăstirii, protejarea picturilor şi a obiectelor de artă, organizarea de întruniri, găzduirea vizitatorilor, accesul în anumite compartimente ale mănăstirii, acordarea serviciilor religioase, achiziţionarea de obiecte de cult şi suveniruri, donaţii. Instrucţiunile, aprobate în cadrul sinaxei, vor fi afişate la intrarea în fiecare schit şi mănăstire. Necesitatea ajutorării mănăstirilor în curs de organizare Fiecare stareţ şi stareţă a prezentat situaţia duhovnicească şi administrativă din mănăstirea pe care o păstoreşte şi a făcut o scurtă dare de seamă a operei social-filantropice pe care o desfăşoară mănăstirile şi schiturile, în contextul crizei financiare cu care se confruntă credincioşii. Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a citit programul pastoral şi social în vreme de criză, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6-7 iulie 2010, care va fi implementat şi de către mănăstiri. Întrucât o parte din mănăstiri şi schituri se află într-o situaţie financiară dificilă sau sunt în curs de organizare, în cadrul sinaxei s-a discutat şi despre necesitatea ajutorării acestora de către mănăstirile de tradiţie, cu o bază materială mai bună. De asemenea, a fost discutată şi problema imobilelor şi terenurilor mănăstireşti nerecuperate şi neintabulate, precum şi diferite aspecte legate de bunul mers al aşezămintelor monahale. Prefericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat necesitatea reorganizării vieţii monahale, astfel încât mănăstirile să devină un factor de civilizaţie, dar şi un real sprijin pentru credincioşii aflaţi în dificultate din cauza crizei financiare, dublată de cea morală. La final, Patriarhul României i-a felicitat pe toţi membrii sinaxei monahale pentru lucrarea administrativ-duhovnicească pe care o desfăşoară în mănăstiri şi le-a oferit daruri.