În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Manifestare comemorativă pentru Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei
Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei a fost pomenit luni, 2 octombrie, la Biserica Vii CFR din Oradea. Momentul comemorativ a inclus săvârșirea slujbei Parastasului de către Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, înconjuraţi de un sobor de clerici, precum și dezvelirea unei statui amplasate în curtea bisericii orădene.
Luni, 2 octombrie, s-au împlinit 85 de ani de la săvârșirea slujbei de punere a pietrei de temelie a Bisericii Vii CFR din orașul Oradea, numită și „Biserica albastră”, de către Episcopul Nicolae Popovici al Oradiei. Cu acest prilej, un eveniment comemorativ a fost organizat de parohia orădeană, în cadrul căruia Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie, alături de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjuraţi de un sobor, au oficiat o slujbă de pomenire, se arată într-un comunicat al Biroului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Îndată după slujba Parastasului, în curtea bisericii a fost organizată ceremonia solemnă de inaugurare a statuii ierarhului pomenit, în prezenţa a numeroși credincioși, tineri, militari și oficialități locale. După intonarea Imnului de stat și al Uniunii Europene și dezvelirea statuii, a avut loc slujba de sfinţire a monumentului.
La finalul rânduielii, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de evocare despre râvna și dragostea pentru Dumnezeu și neam a Episcopului Nicolae Popovici, iar Episcopul ortodox român din Ungaria a vorbit despre semnificația evenimentului comemorativ în contextul vremurilor actuale, evidenţiind faptul că ierarhul pomenit reprezintă un model pentru semeni.
Scurte cuvântări au rostit și părintele Gheorghe Nemeș, fost paroh al bisericii gazdă, maica stareță Cristina Clichernea de la Mănăstirea Recea, care l-a cunoscut personal pe episcopul pomenit, precum și colonelul Constantin Moșincat, autorul volumului „Crucea din suflet - Vlădica Nicolae de strajă la granița de Vest a României Mari”
În semn de recunoștinţă pentru contribuţia la organizarea evenimentului, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie a acordat Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” stareţei Mănăstirii Recea. Diploma de recunoștință a fost oferită post-mortem și părintelui Ioan Iovan, fost duhovnic al aceleiași mănăstirii, iar diplome de prețuire au primit sculptorul Ovidiu Protopopescu și Florin Stancu.
La final, au fost depuse coroane de flori din partea Facultății de Teologie din Oradea și a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, precum și a protopopiatelor din Episcopia Oradiei.