„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Manifestări festive la școli teologice din Galați
Absolvenţii promoţiei 2018 din cadrul Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi au organizat miercuri, 13 iunie, cursul festiv la finalizarea studiilor. În partea a doua a zilei, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a găzduit serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor din clasele primare de la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați.
Cursul festiv al studenţilor şi masteranzilor de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi a fost precedat de Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, săvârșită de un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. „Prin participarea la Sfânta Liturghie, la care s-au rugat absolvenţii promoţiei din Anul Centenar de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii «Dunărea de Jos» din Galaţi, am descifrat mult mai bine cât de importantă este rugăciunea şi mai ales unirea noastră în Sfânta Liturghie, a tuturor celor care sunt părinţi, dascăli, studenţi sau masteranzi, pentru a gusta şi a se împărtăşi real în unitate de sfânta şi dreapta credinţă”, a spus Înaltpreasfinția Sa. După Sfânta Liturghie, ierarhul a oficiat slujba de Te Deum, ca mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu, iar la final a fost săvârşit Parastasul pentru profesorii trecuţi la Domnul.
În continuare, în Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu” a Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie s-a desfăşurat cursul festiv al absolvenţilor de teologie didactică, teologie asistenţă socială şi a masteranzilor. „La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, care a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere, atât pentru absolvenţi, cât şi pentru cadrele didactice. Profesorii şi absolvenţii au rostit alocuţiuni adecvate momentului solemn al absolvirii cursurilor de licenţă şi masterat. La final au fost oferite diplome, medalii, cărţi şi flori. Anul acesta, 50 de studenţi şi 16 masteranzi au absolvit cursurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi”, ne-a transmis pr. Rareș Bucur, consilier eparhial.
Serbare de sfârșit de an pentru elevii seminarului
Serbarea de sfârșit de an a Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a fost organizată la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. Evenimentul a fost coordonat de prof. Adrian Silvestru, directorul instituției de învățământ, arhid. Adrian Marian, profesor de muzică în cadrul seminarului, şi de către doamnele învăţătoare de la clasele primare ale acestei şcoli.
Prezent la eveniment, Arhiepiscopul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe elevii de la clasele primare care funcționază în cadrul seminarului gălățean şi pe profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din anul şcolar 2017-2018. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a arătat că „școala elementară de la Seminarul Teologic «Sfântul Apostol Andrei» reprezintă cel mai frumos buchet al speranţei în legătură cu educaţia şi etosul creştin, elevii având posibilitatea a fi mesageri către propriile lor familii ai duhului de educaţie complexă prin rugăciune, prin integrarea în viaţa celorlalţi seminarişti mai mari care sunt ca fraţii lor şi prin viaţa comunitară care le dă posibilitatea să privească mai atent la aproapele dintr-un unghi creştin. O astfel de şcoală, într-un seminar teologic, este cea mai mare frumuseţe”, a subliniat IPS Părinte Arhiepiscop Casian. Programul artistic oferit de copiii din clasele primare ale seminarului gălăţean a fost dedicat Centenarului Marii Uniri şi a cuprins momente poetice, cântece şi dansuri populare românești. „La final a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia Arhiepiscopul Dunării de Jos a oferit diplome şi premii, dar şi iconiţe şi dulciuri, ca răsplată pentru efortul intelectual depus în cursul anului şcolar”, ne-a transmis pr. Rareș Bucur.