În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Manifestări la hramul istoric al Catedralei patriarhale
Cu prilejul sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, Patriarhia Română organizează o serie de manifestări. Astăzi, 21 mai 2013, la ora 7:00, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, vindecătorul de boli, au fost scoase în procesiune şi aşezate în baldachinul de pe Dealul Patriarhiei pentru a fi venerate de către credincioşi. De la ora 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe un podium special amenajat în curtea Catedralei patriarhale. După Sfânta Liturghie, de la ora 11:30, are loc premierea câştigătorilor celor patru concursuri naţionale organizate în anul 2013 de Patriarhia Română: „Bucuria de a fi creştin“, concurs de interpretare şi recitare a unei cântări bisericeşti sau a unui cântec popular, a unei poezii religioase sau populare sau a unui text literar în proză; „Părintele Dumitru Stăniloae - 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice“, concurs de teologie dogmatică pentru elevii seminarişti şi studenţii de la şcolile de teologie ortodoxă din ţară; „Alege şcoala!“, concurs de creaţie literară, artistică şi multimedia; „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“, concurs pentru pictori iconari în frescă şi mozaic din întreaga ţară. De la ora 13:00, în Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei, este vernisată expoziţia „Icoana ortodoxă - lumina credinţei“, care cuprinde lucrările realizate de participanţii la concursul dedicat pictorilor iconari. În perioada 21-24 mai 2013, la Palatul Patriarhiei are loc Congresul Internaţional de Teologie „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Vor participa profesori de la facultăţile de teologie ortodoxă din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Atena (Grecia), Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), de la universităţile din Heidelberg (Germania), Erlangen-Nürnberg (Germania) şi Freiburg (Elveţia), Institutul Pontifical Patristic Augustinian din Roma (Italia), Facultatea de Teologie Evanghelică din Kiel (Germania) şi cercetători de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Institutul de Cercetări Arheologice din Crimeea (Ucraina) şi Academia de Ştiinţe din Bulgaria.
În deschiderea congresului, vor adresa mesaje participanţilor reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei Naţionale, ai Secretariatului de Stat pentru Culte, ai Academiei Române şi ai Universităţii Bucureşti.