Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Manifestări religioase şi culturale în parohia Mănăstirea Caşin II
Parohia Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, a îmbrăcat straie de sărbătoare în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog. Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite a fost urmată de Cenaclul „Sfinţii Trei Teologi: Sfântul Simeon, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Evanghelistul“.
Biserica noastră l-a pomenit miercuri, 12 martie 2014, pe Sfântul Simeon Noul Teolog, care ocroteşte biserica parohiei Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti. Părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un sobor de preoţi, a slujit la orele dimineţii Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite şi Litia pentru cei adormiţi. În cadrul celor două slujbe s-au rugat numeroşi credincioşi de toate vârstele, care au evlavie la Sfântul Simeon Noul Teolog pentru că îi ocroteşte prin rugăciunile lui de mai bine de un deceniu. Sărbătoarea duhovnicească a continuat cu evocarea personalităţii Sfântului Mitropolit Dosoftei - „făuritorul stihologiei româneşti“, în cadrul celei de-a doua ediţii a Cenaclului „Sfinţii Trei Teologi: Sfântul Simeon, Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Evanghelistul“. Părintele paroh Ioan Bârgăoanu a făcut o scurtă prezentare a mitropolitului cărturar, care a păstorit 11 ani ca episcop la Roman: „Născut, crescut şi educat într-o familie profund românească, ierarhul Dosoftei a învăţat limbile clasice, greaca şi latina, apoi slavona bisericească, ucraineana şi polona, devenind astfel unul dintre poligloţii vremii. Această erudiţie i-a permis să se gândească la introducerea limbii româneşti în cultul liturgic. Avea, prin educaţia sa, instrumentele necesare. Astfel, convingerea de căpătâi a marelui mitropolit a fost aceea ca poporul să înţeleagă slujba Sfintei Biserici“. În continuare, prof. de religie Vasilica Măcălău a creionat în câteva cuvinte chipul şi rolul pe care l-a avut Sfântul Mitropolit Dosoftei în formarea limbii române, iar un grup de elevi ai Şcolii Generale Mănăstirea Caşin au citit psalmi din Psaltirea în versuri. La final, pr. protopop Constantin Alupei a mulţumit Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a binecuvântat organizarea acestui eveniment religios-cultural şi a felicitat pe toţi cei prezenţi. De asemenea, prtoiereul Protoieriei Oneşti i-a îndemnat pe credincioşi să păstreze şi să promoveze valorile spirituale şi culturale ale neamului. Programul s-a încheiat cu agapa frăţească şi cu o activitate filantropică pentru copiii săraci din parohie.