„Mântuitorul vindecă pe oameni de îndoială, de boală și de nepricepere duhovnicească”

În Duminica a 4-a din Postul Mare, închinată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, textul evanghelic rânduit la Sfânta Liturghie (Marcu 9, 17-32) relatează vindecarea de către Mântuitorul a unui copil posedat de un duh necurat. Înțe­le­surile duhovnicești ale acestui text scripturistic au fost explicate ieri, 3 aprilie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Pa­triarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că această Evanghelie ni-L înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos ca Mare Tămăduitor, care săvârșește trei tipuri de vindecări: „În primul rând a întărit credința slabă a tatălui copilului care era stăpânit de un duh mut și surd. În al doilea rând, l-a vindecat pe acest copil stăpânit de demon și l-a redat sănătos tatălui său. În al treilea rând, vedem că Mântuitorul izbăvește de nepricepere duhovnicească pe ucenicii Săi, în privința modului de alungare a duhului mut și surd. Astfel, Hristos vindecă pe cei care au credință slabă, suferă de stăpânirea duhurilor rele sau au nepricepere în anumite privințe”.

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a arătat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, printr-o pedagogie specială, îl vindecă pe tatăl suferind de îndoială, întărindu-l în credință și, prin aceasta, îi vindecă și copilul stăpânit de duhul necurat. „Mântuitorul S-a tulburat știind că în popor a slăbit credința și, de aceea, s-a întărit puterea duhurilor rele asupra oamenilor. Însuși tatăl copilului avea o credință slabă, amestecată cu îndoială. Însă, pentru a nu-i adăuga supărare la suferința pe care o avea pentru faptul că fiul lui era chinuit de un demon, Iisus a mustrat în general pe toți cei care erau necredincioși, zicând: «O, neam necredincios...». Văzând că Iisus Se interesează de suferința copilului, tatăl prinde curaj și spune: «Dacă poți face ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi». Acest «dacă» a arătat că părintele avea o credință superficială, amestecată cu îndoială. De aceea, Iisus, foarte prompt și mustrător, s-a adresat direct tatălui: «Dacă poți crede, toate sunt cu putință celor ce cred». Atunci, tatăl copilului a simțit că mustrarea este adresată direct lui și și-a dat seama că această credință slabă împiedica vindecarea copilului, fiind, astfel, vina sa. De aceea, cu lacrimi în ochi, în duh de pocăință, a zis: «Cred, Doamne, ajută necredinței mele». Din smerenie, tatăl a numit credința sa puțină, necredință. De aceea, când Iisus a văzut că tatăl s-a întărit în credință și a arătat pocăință cu lacrimi și multă smerenie, atunci a certat duhul cel necurat și l-a scos din copilul pe care acest demon îl stăpânea”, a spus Preafericirea Sa.

Totodată, Patriarhul României a arătat și felul în care Mântuitorul îi izbăvește pe ucenicii Săi de nepriceperea modului de pregătire pentru alungarea duhurilor necurate.

„Ucenicii primiseră de la Mântuitorul puterea de a vindeca bolile și de a alunga duhurile necurate din oameni. Ei se întrebau de ce această putere nu s-a arătat lucrătoare. De aceea, Iisus îi învață pe ucenici că demonii muți și surzi nu ies din oameni decât cu rugăciune și post. Nu este suficient doar să le poruncești cu asprime, ci ucenicii trebuiau să fie în stare de rugăciune și smerenie. Duhurile rele, mai ales cele mute și surde, nu se tem nici de cuvinte dulci, nici de cuvinte aspre, ci doar de prezența Duhului Sfânt în cei care le poruncesc să iasă din om. Numai când omul se află în stare de rugăciune și post, atunci se umple de Duhul Sfânt, golindu-se de sinea lui egoistă. Demonii sunt mândri și răi, de aceea numai smerenia și sfințenia vieții celui care îi mustră pot fi lucrătoare și eliberatoare. Vedem, așadar, că nepriceperea ucenicilor consta în faptul că nu cunoșteau care este modalitatea de pregătire pentru a alunga aceste duhuri rele. De aceea este nevoie de rugăciune și post, pentru că postul smerește pe om și îl ajută să transforme foamea și setea de hrană materială în foame și sete de iubirea lui Dumnezeu. Prin post și rugăciune, omul se golește de sinea lui egoistă și mândră și devine purtător al Duhului Sfânt. De aceea, rugăciunile de alungare a demonilor trebuie săvârșite în stare de rugăciune fierbinte, de comuniune profundă cu Dumnezeu și de post”, a spus Preafericirea Sa.

În a doua parte a cuvântului său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre viața, nevoința și opera Sfântului Ioan Scărarul, pomenit în această duminică: „Sfântul Ioan Scărarul este unul dintre cei mai populari duhovnici ai Ortodoxiei. El a scris cartea numită «Scara virtuților» sau «Scara Paradisului», în care a arătat cum poate omul să se elibereze de patimile egoiste și să dobândească virtuțile. El este un dascăl al rugăciunii, al postului și pocăinței, dar și un dascăl al virtuților. De aceea, «Scara» lui are 30 de trepte și ne arată că smerenia și iubirea sunt cele mai înalte virtuți pe care trebuie să le dobândească prin rugăciune și nevoință, postire și înfrânare de tot felul de păcate, vorbe și gânduri rele cel care dorește să dobândească iubirea de Dumnezeu prin rugăciune și iubirea față de semeni prin fapte bune. Această lucrare ne arată importanța postului, a citirii scrierilor sfinte, a Spovedaniei și Împăr­tășirii mai dese și, de asemenea, a curățirii minții și inimii prin toate nevoințele duhovnicești”.