În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Marşul colindătorilor, la Arad
Peste 200 de credincioşi din Arad au participat duminică, 19 decembrie, la "Marşul Colindătorilor". În frunte cu preoţii Ştefan Negreanu şi Lucian Farcaşiu, colindătorii, având fiecare în mână câte-o icoană şi cântând colinde tradiţionale, au pornit de la capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" şi
s-au îndreptat spre Catedrala ortodoxă Veche. După prima oprire, credincioşii s-au închinat, iar apoi au pornit binevestind Naşterea Domnului, pe strada Meţianu, traversând Piaţa "Avram Iancu" şi continuând drumul colindelor până la a doua oprire, în faţa Primăriei Municipiului Arad. Pe parcurs, tinerilor din ASCOR şi credincioşilor care au fost încă de la începutul marşului alături de preoţi li s-au adăugat şi unii trecători, atraşi fiind de frumuseţea colindelor, a icoanelor şi de voioşia duhovnicească a colindătorilor. Marşul acesta are darul de a nu trece neobservat. Prin el cred că se reuşeşte sensibilizarea oamenilor. El atrage atenţia asupra faptului că dincolo de toate, în centrul sărbătorilor de iarnă, stă Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut om spre a-l face pe om, după har, dumnezeu. Marşul dă la o parte toate hainele comerciale în care a fost îmbrăcată sărbătoarea Naşterii Domnului. El arată adevărul nepieritor Ortodoxiei. În faţa Primăriei au fost pomeniţi eroii martiri ai Revoluţiei din 1989. Plecând de lângă Crucea lor, mai departe, spre Catedrala nouă, colindătorii au cântat cu toţii, pe drum, "Sfinte Dumnezeule". Fără jertfa lor, fără curajul şi dragostea lor, azi, ar fi fost imposibil un astfel de marş. Ei au doborât o vreme a ateismului şi a violenţei făţişe împotriva lui Dumnezeu şi a oamenilor lui Dumnezeu. Marşul însă este şi el un strigăt, o atenţionare, într-un fel o împotrivire, în faţa unui secol bântuit de un ateism nou, de o prigoană mută, indirectă, dar la fel de puternică împotriva celor bune şi cu adevărat frumoase. Ultimul popas a fost la Catedrala Ortodoxă Nouă, acolo unde colindul s-a îngemănat cu colindul corului catedralei. Colindătorii au fost primiţi în catedrală cu multă căldură şi dragoste de Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Timotei, care i-a binecuvântat şi le-a pus la inimă gânduri pline de har şi putere duhovnicească, care să-i facă să trăiască mai intens Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, am putut pleca mai departe într-un marş tainic, într-o vestire neîncetată a bucuriei credinţei. (Ionuţ Blidar)