Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Maslu de obşte la Zamfira şi Ţigăneşti
Un sobor de slujitori va săvârşi săptămâna aceasta Sfântul Maslu de obşte la Mănăstirea Ţigăneşti din Ilfov şi la Mănăstirea Zamfira din judeţul Prahova. La aceste slujbe, credincioşii se vor închina la părticele din moaştele mai multor sfinţi tămăduitori.
În fiecare săptămână din Postul Mare, în zilele de miercuri şi vineri, la mai multe mănăstiri din Arhiepiscopia Bucureştilor s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu de obşte, pentru tămăduirea sufletească şi trupească a credincioşilor. Astăzi, un sobor de slujitori săvârşeşte slujba Maslului la Mănăstirea Zamfira din judeţul Prahova, iar vineri, aceeaşi slujbă va fi săvârşită şi la Mănăstirea Ţigăneşti din Ilfov. Taina Sfântului Maslu va fi oficiată de la ora 10:00, după ce dimineaţă va fi săvârşită Liturghia Darurilor înainte sfinţite pentru împărtăşirea credincioşilor care s-au spovedit. Slujba Tainei Sfântului Maslu este săvârşită de un sobor de slujitori format din părintele arhimandrit Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, stareţi de la mănăstirile din Bucureşti, Ilfov şi din judeţul Prahova, precum şi preoţi şi diaconi. "Am săvârşit Taina Sfântului Maslu la mai multe mănăstiri, iar unele dintre slujbe au fost impresionante. La Mănăstirea Pasărea au fost 12 slujitori, la Ghighiu 14, la Christiana 12 preoţi şi diaconi, la Mănăstirea Samurcăşeşti - Ciorogârla au fost 14 slujitori. Este impresionantă această dragoste pentru comuniune şi pentru înţelegerea mai profundă a Tainei Sfântului Maslu. După săvârşirea tainei, s-au rostit, de fiecare dată, cuvinte de învăţătură de către părinţi exarhi de la Centrul eparhial şi din zona judeţului Prahova", ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei. La Mănăstirea Pasărea şi la Mănăstirea Christiana au fost vizitate şi bătrânele găzduite în cele două aşezăminte sociale, au fost unse cu untdelemn sfinţit şi s-au închinat la părticele din moaştele sfinţilor tămăduitori.
"Prin bunăvoinţa arhimandritului Nectarie, stareţul Mănăstirii Radu Vodă, şi a arhimandritului Lavrentie, stareţul Mănăstirii Căldăruşani, la aceste slujbe au fost aduse părticele din moaştele Sfântului Nectarie de Eghina de la Mănăstirea Radu Vodă, ale mai multor sfinţi şi ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Mănăstirea Căldăruşani", ne-a spus părintele arhimandrit Timotei Aioanei.