Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Meditaţia zilei: Crucea sau chemarea de a trăi „ca şi cum nu“ am fi ai acestei lumi

Meditaţia zilei: Crucea sau chemarea de a trăi „ca şi cum nu“ am fi ai acestei lumi

Un articol de: Dragoș Dâscă - 01 Octombrie 2010

"Aceasta v-o spun, fraţilor: că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum nu şhõs mêţ ar avea. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă" (I Corinteni 7, 29-32).

Aceasta este definiţia vieţii trăite în Hristos, a "vieţii mesianice". Am găsit această afirmaţie într-o carte scrisă de Giorgio Agamben, filosof italian cunoscut la noi mai mult prin influenţa asupra gândirii controversatului Ioan P. Culianu. Acest studiu filologico-filosofic a fost tradus în română sub titlul "Timpul care rămâne. Un comentariu la Epistola către Romani" (trad. Alex Cistelecan, Tact, 2009) şi este de fapt un comentariu la primele zece cuvinte (!) din epistola adresată de Sfântul Apostol Pavel primilor creştini din Roma:

Paulos doulos christoú Iesoú kletós aphorisménos apóstolos eis euaggélion theoú.

"Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu."

Nu ne vom opri decât la cuvântul "kletós" care este un derivat al lui kaléo, a chema, şi înseamnă "chemat" (lat. vocatus). Filosoful italian observă că în gândirea Sfântului Pavel acest verb dobândeşte o semnificaţie specifică, decisivă pentru definirea vieţii mesianice, îndeosebi sub forma postverbului klesis, "vocaţie, chemare", textul definitoriu pentru uzajul paulin fiind I Corinteni 7, 17: "aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble". În continuarea acestui verset vedem cum Sfântul Pavel leagă chemarea creştinului de imperativul lui "ca şi cum nu..." şhõs mêţ : cei care au soţie să fie "ca şi cum nu" ar avea, cei care plâng să fie "ca şi cum nu" ar plânge, cei care se bucură să fie "ca şi cum nu" s-ar bucura... (I Cor. 7, 29-30). G. Agamben consideră că acest "ca şi cum nu" şhõs mêţ reprezintă sensul ultim al "chemării"/ vocaţiei şklêsisţ, definiţia vieţii trăite întru Hristos, "viaţa mesianică". Această vocaţie este revocarea oricărei alte vocaţii, ea este unica vocaţie, o chemare a chemării: odată ce ea intervine în viaţa omului nu mai contează ceea ce făcea pe un om să fie evreu, pe un altul să fie goim, pe un altul să fie sclav sau om liber.

Ekklêsía este pentru Sfântul Pavel comunitatea mesianică, ansamblul kleseis-urilor individuale, al vocaţiilor mesianice. Vocaţia mesianică implică reluarea aceloraşi condiţii exterioare în care s-a produs chemarea lui Hristos adresată nouă: în acest mediu lucrează chemarea hristificându-ne şi hristificând cele din jurul nostru, umplându-le de un alt sens fiindcă chemarea - klesis - mesianică înseamnă golirea şi nimicirea, prin "ca şi cum nu" a tuturor diviziunilor juridico-factice.

Aşadar, omul chemat de Hristos este un alt om şi totuşi acelaşi. În cuvintele lui Agamben, creştinul care stăruie în chemarea lui Hristos "ştie că trebuie să trăiască acum cu adevărat în lumea fără de Dumnezeu şi că nu îi este îngăduit să camufleze în nici un fel faptul de a fi fără de Dumnezeu al lumii...". Această ultimă observaţie ne trimite la îndemnul adresat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos către Sfântul Siluan: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!". Aşadar, "fii smerit, vezi doar neputinţele şi păcatele tale, dar nu te lăsa doborât de ele fiindcă Eu sunt mereu cu tine aici".

Oare nu este această chemare la a trăi lumea hõs mê un alt nume pentru Crucea noastră, a celor care am primit botezul în numele Sfintei Treimi? Oare nu este această chemare trăită în tensiunea dintre împlinirea Împărăţiei în viaţa noastră şi împărăţia mundană a păcatului în care trăim o cale de a înţelege cuvântul Apostolului: "nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine". Dar trăieşte Hristos în noi oricum? Nu, ci după ce, mai întâi "m-am răstignit împreună cu Hristos... Şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu" (Galateni 2, 20).