În faţa celui celebrat ca cel mai inteligent om de pe planetă se cuvine să avem mai degrabă o atitudine de respect decât de ţâfnoasă şi răutăcioasă înfruntare.
Ceasornicul lui Voltaire chiar a apărut fără nici un ceasornicar... se pare. Filosofia a murit, trăiască fizica!
Sub sloganul acesta, un cunoscut fizician britanic îşi aşază lucrarea de descoperire a tainelor Universului. Ba chiar îl laudă pe recent-primitorul premiului Templeton drept un om grozav de vreme ce a reuşit să explice mecanismele fizice ale lumii fără să facă nici măcar o dată referire la Dumnezeu. Credincioşii se înspăimântă: Ce-o să ne facem cu un Univers
acheiropoit, adică
de-mână-nefăcut? Întrebare de cutremur la care nu ştiu a da răspuns. Şi cred că nici nu ar trebui să zicem ceva. Pentru mine este tulburător faptul că cel care a făcut astfel de afirmaţii ca cele de mai sus este un om cu o boală gravă şi rară care îi macină trupul pe dinlăuntru cu o tenacitate de neînvins. Steven Hawking, căci despre el este vorba, nu poate fi contrazis, pentru că ar trebui să contrazici un om îndurerat şi bolnav. Or, aşa ceva un creştin nu poate face! Potrivit unei logici ce ţine de raţiuni neştiute, doar intuite, un om suferind este de necontrazis. Împotriva durerii care acuză e bine a pleca capul şi a fereca inima. Căci prin astfel de oameni răzbate durerea de a fi singur într-o lume care nu mai este la ea acasă, ci e şi ea printre străini: fără maică, fără părinte, a nimănui. Dacă am reacţiona, mă tem că am fi ca prietenii lui Iov veniţi ca să îl convingă pe acesta că greşeşte... mai bine ar fi tăcut şi l-ar fi mângâiat smerit pe frunte, pe mână, pe ochi.
Mă gândeam că în faţa celui celebrat ca cel mai inteligent om de pe planetă se cuvine să avem mai degrabă o atitudine de respect decât de ţâfnoasă şi răutăcioasă înfruntare. Respect tradus în mângâiere. În faţa Marelui Inchizitor, Hristosul nu argumentează, ci oferă un sărut tăcut ca o aşteptare la gura Raiului. Tăceţi, ucenici ai lui Hristos, căci Universul nu e făcut de mâna Creatorului, ci de Cuvântul Său. Nefăcut de mâna Sa, ci făcut prin gura Sa care ştie a săruta şi a păstra o linişte plină de taină: ca un Miel fără-de-glas, jertfit de la întemeierea lumii. Sărutaţi aşadar durerea lumii, ştiinţa ei, păstraţi o respectuoasă linişte înaintea argumentelor ei, lăsaţi morţii să îşi îngroape pe morţii lor... "tu vino de îmi urmează Mie". (*articol preluat de pe portalul Doxologia.ro)
.jpg)
