Meditaţia zilei: Despre şcoală, cu drag!

Şi..., totuşi, a venit toamna, iar clopoţelul îi va chema pe elevi din nou în clasă...!

Cu aproape 50 de ani în urmă, generaţia mea era chemată prin clopoţel să intre în clasă pentru a se întâlni cu înţelepciunea cărţilor. Parcă şi acum văd cărţile, nou-nouţe (atunci învăţământul chiar era gratuit…!), cum erau aranjate una peste alta, la capătul băncilor, şi cum ne priveau cu oarecare superioritate pe noi, nişte gândăcei ce aspiram la marea învăţătură. Şi erau îndreptăţite! Noi nu ştiam nimic, iar ele erau pline de cunoştinţe. Am mai descoperit noi că nici o carte nu se lasă uşor descifrată, indiferent dacă eşti în clasa întâi sau în an terminal la facultate, decât celor care depun efort pentru a le înţelege. Nu merge cu "copy/paste", iar cei care încearcă îşi "fură singuri căciula". Cartea este generoasă (veţi afla în timp) cu fiecare elev, dar cu o condiţie: să "înveţe"! Ba, ne şi avertizează prin sintagma: "Cine are carte are parte". Şi nouă ne-a dat multă bătaie de cap scrierea literelor şi cea a numerelor, cititul şi socotitul, iar mai apoi şi celelalte materii, care s-au întrecut în a-şi promova întâietatea (nu era materie care să nu strige în gura mare că ea este cea mai importantă - şi aşa era). Cu timpul, veţi înţelege, cum am înţeles şi noi, părinţii, că fiecare materie are rolul şi locul ei în învăţarea unei meserii, în şlefuirea personalităţii. În toţi anii de şcoală, elevul va avea un sprijin nepreţuit în persoana învăţătorilor şi profesorilor, care le vor explica o dată, de două ori, de câte ori este nevoie, până vor desluşi "enigma" încifrată prin cuvinte, respectiv cifre. Poate şi de aceea dascălii sunt consideraţi părinţi spirituali şi reprezintă una dintre cele mai respectate profesii în fiecare comunitate. Anii de şcoală trec repede! Mai greu trec minutele din timpul examenelor ori cele de la orele în care nu ai învăţat şi în care sabia lui Damocles stă să cadă în catalog cu un patru. Şi aşa se face că, într-o zi, locul clinchetului de clopoţel este luat de triumfătoarea melodie Gaudeamus - deci, s-a terminat cu şcoala! Oare? Nu te bucura prea tare. Vei fi înscris din oficiu ca "elev" la şcoala vieţii, iar primul examen va fi cel de ocupare a unui loc de muncă. De fapt, aici am vrut să ajung. Nici nu-ţi închipui, dragă învăţăcelule, cât de dură este piaţa muncii! Dacă părinţii, poate, îţi vor trece cu vederea unele note mici din anii de şcoală, dacă profesorii, uneori, vor da dovadă de mai multă înţelegere şi-ţi vor acorda o notă de trecere, chiar dacă nu meriţi pe deplin, să fii convins că piaţa muncii este un stăpân de neînduplecat. Aici nu merge cu jumătăţi de măsură: ori ai competenţe pentru postul în cauză ori va trebui să-ţi cauţi un loc de muncă cu mult sub nivelul aşteptărilor tale. Altfel, îngroşi rândurile celor care "taie frunze la câini". Numai că nevoile şi exigenţele vieţii nu-ţi dau răgaz de gândire sau de aşteptare - deci va trebui să munceşti pentru a supravieţui. Iar dacă nu ai învăţat la timpul potrivit, acum este prea târziu să-ţi revizuieşti atitudinea faţă de şcoală - aşa că fructifică la maximum anii cât eşti pe băncile ei, pentru a fi un învingător mai târziu. Iar cheia succesului în viaţă este să înveţi pentru "a şti" (acoperită de educaţia formală), să înveţi pentru "a face" (perfecţionarea la locul de muncă), să înveţi pentru "a convieţui" (activităţi sociale desfăşurate în timpul liber), să înveţi pentru a-ţi "organiza propria viaţă" (acumulare de informaţii puse în slujba dezvoltării personale şi a unui stil mai bun de viaţă)… De fapt, acestea sunt şi cele patru dimensiuni ale învăţării, definite de UNESCO. Din nefericire, un studiu realizat de ELLI (European Lifelong Learning Indicators) pe această temă ne spune că România este codaşa Europei la învăţătură! Aşa că, minister, profesori, patronate, părinţi şi elevi trebuie să facă front comun pentru a ridica ştacheta învăţământului românesc la standarde europene şi, mai ales, pentru a-l racorda la piaţa muncii.

Cu privire la învăţare, merită să reţinem remarca marelui nostru actor, maestrul Radu Beligan, care, cu prilejul serbării venerabilei vârste de 91 de ani, întrebat fiind care este cel mai mare succes al său, a răspuns: "Am reuşit să rămân elev şi să învăţ toată viaţa!".