Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Meditaţia zilei: Floriile - prefigurare şi pregustare a marii sărbători

Meditaţia zilei: Floriile - prefigurare şi pregustare a marii sărbători

Un articol de: Claudiu Rugină - 31 Mar, 2010

Floriile reprezintă una dintre cele mai iubite sărbători, într-un fel special, de popor. De fapt, se face amintire de venirea Domnului şi intrarea Lui în Ierusalim, înainte de Patimile, moartea şi Învierea Sa, sărbătoare ce păstrează şi acest nume de florii ca rămăşită a unei sărbători păgâne - floralia - o sărbătoare a florilor ce marca venirea primăverii şi revitalizarea naturii, peste care sărbătoarea creştină s-a suprapus.

Evenimentul e marcat de bucuria efervescentă a mulţimii aflate atunci în Ierusalim, cu ocazia pelerinajului în vederea serbării iudaice a Paştilor. Iisus este întâmpinat cu flori şi ramuri de copaci asemeni unui adevărat împărat, este primit cu o bucurie sinceră şi spontană mai ales în urma unui eveniment ce avusese loc cu o zi înainte în Betania, când Iisus îl înviase pe Lazăr, prietenul şi unul dintre cei apropiaţi Lui din cercul lărgit al discipolilor. Ca să înţelegem mai bine lucrurile, vă amintesc că Iisus, apropiindu-Se de Betania, o localitate aproape de Ierusalim, este anunţat că prietenul său Lazăr, fratele Mariei şi al Martei, şi ele apropiate de Mântuitorul, este grav bolnav şi, dacă ar putea, ar fi bine să Se grăbească pentru a-l mai prinde în viaţă şi, chiar, de s-ar putea, să-l şi vindece. Iisus însă face un ocol voit, parcă anume să întârzie, şi când ajunge, în sfârşit, află că Lazăr fusese îngropat de patru zile. Toţi sunt dezamăgiţi şi supăraţi că Iisus n-a ajuns la timp, însă El le promite că, dacă vor avea credinţă, Lazăr va învia. Vestea e primită cu oarecare reţinere, ştiind cu toţii că vor învia la învierea cea de pe urmă. Iisus este condus la mormântul lui Lazăr, unde, rugându-Se Tatălui ceresc, îl învie pe acesta sub privirile înspăimântate şi surprinse ale celor din jur. Vestea se transmite repede, ajunge la Ierusalim şi astfel se explică entuziasmul şi bucuria celor ce L-au întâmpinat pe Iisus la intrarea în oraşul sfânt.

Bineînţeles că starea lor era justificată pe deplin, ţinând cont că o înviere din morţi nu poate avea ca efect decât o astfel de bucurie îngerească, precizând faptul că, printre cei de faţă, spune Evanghelia, se aflau şi mulţi copii, al căror fel de a-şi manifesta bucuria nu poate fi comparat cu nimic.

Neajunsul este că această atmosferă nu va dura prea mult, căci, pe după zidurile cetăţii, cărturari şi farisei, conducători ai poporului, puneau la cale uciderea lui Dumnezeu. Ei nu se bucurau deloc, din contra, erau speriaţi că mulţimea Îl urmează pe Iisus; de altfel, niciodată n-au fost bucuroşi când era vorba de Iisus şi faptele Lui minunate, mai ales că ţinta criticilor erau chiar ei. Şi această mulţime, bucuroasă până la extaz, se va dilua în sentimentele ei şi, după doar câteva zile, va cere ca Iisus să fie răstignit; şi o va face cu acelaşi patos şi hotărâre chiar dacă, poate, n-a făcut-o din voia ei, fiind manipulată. Dar şi acesta este un păcat. Spiritul de turmă s-a manifestat în toată puterea lui, a scos la iveală tainiţele cele mai adânci ale firii umane, nestatornicia, lipsa de claritate şi de judecată.

Noi, ortodocşii, înţelegem, spunem noi, în felul cel mai autentic, sensul învierii lui Lazăr, acela că fără moarte nu există înviere. De fapt, întregul post a fost un exerciţiu, o încercare a noastră de a lepăda pe cât posibil nevoile trupeşti, a fost o autorăstignire a poftelor noastre, o încercare de a fi asemeni lui Hristos în Patimile Sale, ca apoi să şi înviem împreună cu El. Sărbătoarea Floriilor este o prefigurare şi o pregustare a marii sărbători ce va încununa eforturile noastre duhovniceşti şi va împlini cea mai intimă aspiraţie a noastră, aceea de a fi nemuritori. Floriile sunt un popas ce a mai "îmblânzit" puţin postul, prin dezlegarea la peşte, untdelemn şi vin, care este rânduită de Biserică. E un timp al bucuriei la care participăm cu toată fiinţa, pentru că viaţa Bisericii, viaţa de creştin, este tocmai această viaţă dusă în duhul bucuriei şi al împlinirii.