Meditaţia zilei: Îndoiala necredinciosului cuviincios şi sincer

Ne naştem într-o legătură strânsă cu Dumnezeu, certitudine pe care o presupune statutul nostru de chip creat al lui Dumnezeu. Există deci o credinţă naturală, care se poate sesiza în nuanţele complexe ale psihologiei noastre. Ideea de Dumnezeu ne este cumva familiară şi nu ne repugnă iniţial.

De ce oare mai târziu ideea de Dumnezeu devine omului parcă mai străină şi neîntemeiată? Cu cât suntem mai copii, mai nevinovaţi, mai săraci cu duhul ne este scumpă credinţa şi încrederea în Dumnezeu şi cu cât ni se îngroaşă obrazul suntem mai insensibili la divin?

În Evanghelia acestei duminici observăm că Toma suferea de o necredinţă adâncă. Nu numai că nu credea în Învierea Domnului, dar incapacitatea sa de a crede ajungea până acolo că îi tăgăduia pe ceilalţi apostoli şi mărturia lor, care i-au spus: "Am văzut pe Domnul!". De asemenea, vedem că Domnul nu refuză dialogul cu necredinciosul. Dumnezeu face totul pentru întărirea necredinciosului. Nu se opreşte o clipă pentru a încredinţa pe Toma şi totdeauna ne va încredinţa atât timp cât îndoiala vine de la un necredincios cuviincios şi sincer. Este neîncetat deschis, se dezvăluie lui Toma arătându-i mâinile şi coasta Sa însuliţată.

Credinţa este ca şi dragostea întreit deschisă. Cuvintele Mântuitorului "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi" pot fi valabile oricărei virtuţi creştineşti. La fel de bine se poate spune: să crezi şi să nădăjduieşti în Domnul din toată inima ta şi din tot sufletul tău, iar în aproapele tău ca în tine însuţi.

Virtutea credinţei integrează şi pune în relaţie persoanele umane cu Persoana divină. Credinţa pune fiecare persoană umană în legătură cu Dumnezeu, apoi toate persoanele umane adunate în biserică în legătură cu Dumnezeu, întemeind o viaţă socială coerentă de la individ la individ, de individ la grupuri de indivizi şi relaţii între grupuri de indivizi etc..

Duminica Tomei este în primul rând un semnal al tăgăduirii omului de către om, al necredinţei sau neîncrederii omului în om, pentru că în cele din urmă credinţa înseamnă, la imediat următorul pas, încredere. De aceea, în această duminică Hristos Cel înviat restaurează nu numai credinţa lui Toma în Învierea Sa, ci şi încrederea acestuia în ceilalţi apostoli, care în absenţa Lui au fost încredinţaţi de biruinţa definitivă asupra morţii, în chiar duminica Învierii.

În contextul actual al unei lumi desacralizate, necredinţa zdruncină serios bazele sociale ale lumii. Deoarece, cu cât omul modern este mai necredincios în Dumnezeu, se produce un fenomen al neîncrederii omului în om şi o tot mai mare neîncredere în sine însuşi a omului contemporan. Necredinţa, ca neputinţă religioasă maladivă a omului zilelor noastre, separă şi izolează persoanele umane unele de altele, zădărniceşte transmiterea experienţei moral-religioase, ostracizează comunicarea şi comuniunea, demolează valorile familiei creştine.

Iar credinţa dă valoare calităţilor noastre, dedicându-le scopului mântuirii şi îndumnezeirii personale. Fără credinţa în ceea ce este dincolo de această viaţă trecătoare, calităţile noastre, indiferent cât de grozave, sunt o simplă deşertăciune fără nici o valoare autentică.

* Pr. Doru Ionel, parohia "Pogorârea Sf. Duh" - Roman