Meditaţia zilei: Materia înduhovnicită

Când Cain şi Abel şi-au îndreptat privirea spre Dumnezeu sau spre ei înşişi şi au simţit în inima lor o nevoie firească să ofere (sau să se ofere), să se prezinte în faţa lui Dumnezeu cu ceva, n-au găsit nimic mai bun decât tot ceea ce El le dăruise, adică din "roadele şi belşugul pământului". Fiecare dintre ei s-a identificat cu ceea ce oferiseră, şi de atunci s-a fundamentat actul de jertfă; e drept, o jertfă substitutivă, aşa cum va fi de acolo înainte până la venirea şi jertfa lui Iisus Hristos. Nu s-au găsit pe ei înşişi, dar au găsit în darul lui Dumnezeu ceea ce îi definea. Este cam acelaşi lucru pe care îl facem şi noi astăzi.

Omul a fost născut de la început fără a-i fi fost tăiat cordonul ombilical, nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de materie. Şi de atunci încearcă disperat să rezolve această problemă, nereuşind de multe ori, poate pentru că nu îşi pune problema la adevăratele ei dimensiuni.

Uneori a încercat să o rupă de tot cu Dumnezeu, acordând prea mare atenţie materiei şi logicii ei, fizicii într-un cuvânt, alteori crezând că, dezicându-se de toate, nu chiar lepădându-le cum au pretins, vor avea întâietate într-o împărăţie numai de ei gândită.

Au fost şi cazuri fericite când oamenii au înţeles că fac parte dintr-un univers ce este în totalitate al lui Dumnezeu şi care are fundament divin, oameni care au ştiut să creeze relaţiile naturale, fireşti, între ei şi materie, au ştiut să şi-o asume şi s-o tragă după ei, înduhovnicind-o după propria lor măsură.

Dacă omul este ridicat la o statură nouă, un nou Adam, amintiţi-vă că Dumnezeu nu lasă nici materia de izbelişte, ci o cinsteşte atât de mult cât să-i menească o transformare calitativă: "va fi un cer nou şi un pământ nou". Şi să nu uităm de asemenea că, prin materie, ajutorul lui Dumnezeu devine concret.

Gândirea creştină şi mai ales cea ortodoxă (că nu degeaba îi spune dreaptă slăvire) vine cu o viziune integratoare în ceea ce priveşte materia şi problemele legate de ea. În cultul ortodox, rugăciunea, cuvântul de binecuvântare asociat materiei, nu face decât să descopere adevăratul destin al acesteia. Materia devine din nou, ca şi în vremurile paradisiace, mijloc de comunicare cu Dumnezeu şi de cunoaştere a Lui.

Foarte important aici este cultul divin aşa cum este regăsit în viaţa Bisericii şi căruia e bine să-i acordăm atenţia cuvenită. În cultul ortodox găsim toată materia, sub formele ei esenţiale, pusă sub rugăciunea omului şi sub harul lui Dumnezeu. Apă, lumină, untdelemn, pâine şi vin, asemeni elementelor primordiale ale anticilor, căci şi ei au intuit toate acestea şi au avut parte de revelaţia naturală, sunt aduse înaintea lui Dumnezeu ca materii ce mijlocesc comuniunea dacă sunt consacrate. Rolul lor didactic şi revelator este evident. Excludeţi din cult materia şi acesta va deveni sec şi fără finalitate.

Tradiţia Bisericii a rodit un buchet de rugăciuni de binecuvântare ce cuprinde întreaga creaţie. Toate cele din gospodăria omului şi prin aceasta însăşi viaţa lui trebuie şi sunt binecuvântate. Lucrurile toate trebuie exorcizate pentru a putea fi folosite spre zidire.

Destinul materiei nu poate fi despărţit de cel al omului, şi să nu vă duceţi cu gândul la călugări şi pustnici căci ei tocmai asta ne învaţă; ei au luat lumea şi au dus-o dincolo de limitele ei pentru a o aduce înapoi lui Dumnezeu îmbogăţită; îmbogăţită cu partea omului.

Să nu fim ipocriţi şi superficiali crezând că lepădându-ne, până la urmă într-un mod formal, de materie şi de ce ţine de ea am rezolvat problema. Nici partea cealaltă nu e mai fericită, cea care crede că făcându-i-se rob materiei o va epuiza şi o va depăşi. Sisif cară pământul în spate de mii de ani şi nu e cu nimic mai fericit. Depinde de direcţii, depinde de înţelegeri, de asumări.

Poate că în societatea de astăzi, modernă, riturile religioase, împănate cu multe părţi materiale, se înfăţişează ca rămăşiţe ale unui trecut îndepărtat, ca mărturii ale unui folclor depăşit sau doar ca nişte practici impuse. Sensul lor nu mai este întotdeauna limpede. Ţine de misiunea Bisericii să redescopere oamenilor adevărata lor relaţie cu materia şi cu lumea în general. Şi întreg cultul ortodox, această manifestare a omului în legătura lui cea mai tainică cu Dumnezeu, poate face acest lucru, cu toată bogăţia lui, dacă este săvârşit corect şi explicat cum se cuvine. El închide şi împlineşte acest cerc: Dumnezeu - om - materie.